Primăria sectorului 4 îi va despăgubi pe proprietarii maşinilor avariate în urma furtunii din Bucureşti

Primăria sectorului 4 al Capitalei a anunţat că îi va despăgubi pe proprietarii maşinilor avariate în urma furtunii de ieri din Bucureşti. Potrivit unui comunicat de presă, locuitorii sectorului 4 ale căror autoturisme parcate pe domeniul public au suferit pagube se pot adresa Primăriei, iar în funcţie de specificul fiecărei situaţii autoritatea locală va identifica soluţii pentru acoperirea costurilor de reparaţii. Proprietarii maşinilor avariate sunt rugaţi ca, începând de luni, ora 08:00, să apeleze call-center-ul Primăriei – 021.9441, iar operatorii le vor explica paşii care trebuie parcurşi pentru întocmirea dosarelor de despăgubire./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iunie