Noile sancțiuni ale SUA împotriva Rusiei contravin „spiritului de la Geneva”, afirmă ambasadorul rus

Ultimele sancțiuni ale SUA împotriva unor companii din Rusia contravin eforturilor de stabilizare a relațiilor bilaterale și, de asemenea, îndepărtează perspectivele oricărei cooperări constructive, a declarat, luni, ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov. „Considerăm o astfel de abordare ca fiind inacceptabilă și fundamental contrară „spiritului de la Geneva” și eforturilor de stabilizare a relațiilor dintre cele două țări. Prin astfel de acțiuni, Washingtonul îndepărtează tot mai mult perspectivele oricărei cooperări constructive” – a declarat Antonov jurnaliştilor. Șeful misiunii diplomatice ruse în SUA și-a exprimat convingerea că administrația americană „continuă să aţâţe artificial situația”. Anatoli Antonov a subliniat, de asemenea, că, introducând un nou pachet de sancțiuni, partea americană nu oferă Moscovei „nicio dovadă” a încălcărilor atribuite companiilor rusești. Menţionăm că, anterior, Departamentul de Stat al SUA a anunțat impunerea de sancțiuni împotriva a trei companii rusești, pe care Washington le acuză de încălcarea regimului de neproliferare a armelor de distrugere în masă împotriva Iranului, Coreei de Nord și Siriei./ssirbu/ilapadat

(www.ria.ru – 9 august)