Condiţiile stabilite de Putin pentru un armistiţiu „nu sunt acceptabile pentru nimeni”, consideră Emmanuel Macron

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat, joi, că condiţiile stabilite de preşedintele rus, Vladimir Putin, în vederea unui armistiţiu în Ucraina, „nu sunt acceptabile pentru nimeni”. „Nu întrevăd o soluţie diplomatică în următoarele ore sau chiar şi în următoarele zile”, a declarat Macron la Versailles, înaintea unui summit al liderilor Uniunii Europene, care se va concentra asupra invaziei Rusiei în Ucraina, asupra soluţiilor la creşterea preţurilor energiei şi la scăderea dependenţei de gazele şi petrolul din Rusia.

Macron a precizat că posibilitatea unui armistiţiu în Ucraina, în orele următoare, nu este una „realistă”. „În mod clar, sunt optimist, însa trebuie să fiu şi realist”, a spus Macron. În legătură cu solicitarea Ucrainei privind o aderare accelerată la UE, Macron a răspuns: „Cu o ţară în război? Nu cred … Să închidem uşa şi să spunem „niciodată”? Ar fi nedrept.” Preşedintele francez a afirmat că războiul din Ucraina este o „tragedie … o tragedie umană, politică şi umanitară”, însă a adăugat că va „duce la redefinirea completă a arhitecturii Europei”. „Acestea sunt discuţii strategice şi istorice. Ele vor duce astăzi, în săptămânile şi lunile următoare, la decizii istorice pentru Europa noastră”, a spus Macron.

Liderul francez s-a declarat „tulburat” de imaginile cu bombardamentul sângeros de miercuri, asupra unei maternităţi din Mariupol, din sudul Ucrainei. El a spus că, de la începutul războiului din Ucraina, „tragedii umanitare de acest fel au fost făcute cu numeroase ocazii”. „Arme, profund letale, fără discernământ, au fost folosite chiar în mijlocul oraşelor”, a continuat Macron./mbrotacel/gpodea

edition.cnn.com – 10 martie