OSCE nu a ajuns la un acord privind prelungirea mandatului Misiunii Speciale de Monitorizare în Ucraina

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) nu a căzut de acord asupra prelungirii mandatului Misiunii Speciale de Monitorizare (SMM) în Ucraina – transmite, joi, Agenţia RBC. „Nu am reușit să ajungem la un acord asupra prelungirii mandatului SMM, din cauza poziției Federației Ruse” – a precizat şeful OSCE, Zbigniew Rau, potrivit unui comunicat de presă. Diplomatul, care este şi ministru de externe al Poloniei, a remarcat că organizația va continua consultările cu țările participante privind viitorul rol și prezența OSCE în Ucraina. Zbigniew Rau a mai menționat că în timp ce discuțiile continuă, SMM își va menține statutul administrativ de a desfăşura operațiuni pe teren și va continua să îndeplinească anumite funcții, inclusiv să asigure securitatea membrilor misiunii, proprietăților și spațiilor. SMM a fost înființată în martie 2014, la cererea reprezentanței ucrainene în OSCE și la decizia consensuală a tuturor celor 57 de state participante. Cu sediul în Donbas, misiunea are 1.291 de membri și este cea mai mare din cadrul organizaţiei. De la desfășurarea sa în martie 2014, SMM a emis 2.432 de rapoarte zilnice și 242 de rapoarte operative./sdan/dsirbu

www.rbc.ua – 31 martie