Calendarul evenimentelor, 9 iunie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis participă la prima ediţie a „Forumului educaţiei financiare”, o iniţiativă a Autorităţii de Supraveghere Financiară, a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a Asociaţiei Române a Băncilor şi desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României – ora 11:00, la Academia de Studii Economice din Bucureşti, în Aula Magna

 

– Senat

* Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online):

  • ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – la nivel P1, sala „Mihai Viteazul”
  • ora 10:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – la nivel P1, sala Mihai Viteazul

* Președintele Senatului, Florin-Vasile Cîțu, are o întrevedere cu Issam Masalha, ambasadorul Palestinei în România – la Cabinet

* Dezbaterea „Legea offset-ului – sprijin important pentru creşterea rezilienţei României” – preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Nicoleta Pauliuc, prezintă iniţiativa legislativă referitoare la operaţiunile compensatorii – ora 12:30, la sala Dimitrie Cantemir, nivel P1

 

– Camera Deputaţilor

* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • Comisia pentru sănătate şi familie
  • ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 10:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – la sala Hortensia Papadat-Bengescu
  • ora 10:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
  • ora 12:30 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii

 

– Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 14:30 – Întrevedere cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno – Germană – AHK România – la Palatul Victoria
  • ora 16:00 – Întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional – la Palatul Victoria. Întâlnirea face parte din consultările pentru analiza anuală a economiei româneşti, în baza Articolului IV
  • ora 18:30 – Participare la ceremonia organizată cu prilejul marcării Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord – la Arenele BNR

 

– Ministere

* Agenda de lucru a Ministerului Afacerilor Externe:

  • Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă la reuniunea Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) – Paris, Republica Franceză
  • Secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale Janina Sitaru participă la workshop-ul dedicat inovării în administraţie, organizat de Observatorul pentru Inovarea Sectorului Public din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – la Palatul Victoria

* Baroul București organizează conferința de închidere a Proiectului „Fii Avocat în Școala Ta !”, derulat în Municipiul București, în perioada mai – iunie 2022 – ora 9:00, la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, Bd. Regina Elisabeta nr. 48. Printre invitați se numără Sorin Mihai Câmpeanu, Ministrul Educației, Marian-Cătălin Predoiu, Ministrul Justiției, Monica Cristina Anisie, fost Ministru al educației și actual Președinte al Comisiei pentru învățământ, tineret și sport din Senatul României, Robert Marius Cazanciuc, Vicepreședinte al Senatului României, Traian Cornel Briciu, Președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România, reprezentanți a inspectoratelor școlare București, Ilfov, Teleorman, Ion Dragne, Decan al Baroului București, Daniel Fenechiu, Prodecan al Baroului București si Vicepreședinte UNBR, Rodica Cherciu – Călin, Prodecan al Baroului Ilfov, Ciprian Bădică, Decan al Baroului Teleorman

* Alba Iulia: Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, va participa la festivitatea de încheiere a studiilor anului școlar 2021 – 2022 și de absolvire a promoției 2022  „Încoronarea de la Alba Iulia – 100”  de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia – ora 9:00

* Zalău: Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, se află în vizită în municipiul Zalău, judeţul Sălaj

  • ora 12:00 – conferinţă de presă – la Sala de consiliu a Instituţiei Prefectului Sălaj

 

– Uniunea Europeană

* Fundația Robert Schuman (Paris) și Institutul European din România organizează conferința – dezbatere cu tema „Apărarea comună europeană în contextul războiului din Ucraina” – la Institutul Francez, Bd. Dacia nr. 77. Agenda:

  • ora 10:00 – Intervenții oficiale

– Laurence Auer, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Franceze în România

– Irina Zidaru, director general, Departamentul Afaceri Strategice, Ministerul Afacerilor Externe, România

– Alina Bârgăoanu, prof.univ.dr., președinte al Consiliului de Administrație, Institutul European din România

– Jean-Dominique Giuliani, președinte, Fundația Robert Schuman, Franța

  • ora 10:50 – Apărarea comună europeană în contextul războiului din Ucraina

– Jean-Dominique Giuliani, președinte, Fundația Robert Schuman, Franța

– Gl. Bg. Liviu-Mihail Iancu, locțiitor al șefului Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Ministerul Apărării Naționale, România

– Pascale Joannin, director general, Fundația Robert Schuman, Franța

 

– Apărare

* În Colegiile Naţionale Militare „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, „Dimitrie Cantemir” din Breaza, „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, „Tudor Vladimirescu” din Craiova și „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța vor avea loc festivităţi şcolare de absolvire a studiilor liceale militare, cu ocazia finalizării anului şcolar 2021-2022, de elevii promoţiei „Încoronarea de la Alba Iulia – 100”. Programul festivităților se va desfășura după cum urmează:

  • pentru cei 112 absolvenți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, festivitatea va începe la ora 9:00, pe platoul unității de învățământ
  • pentru cei 119 absolvenți ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, festivitatea va începe la ora 9:00, pe platoul unității de învățământ
  • pentru cei 119 absolvenți ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc festivitatea va începe la ora 9:00, pe platoul central al Municipiului Câmpulung Moldovenesc
  • pentru cei 114 absolvenți ai Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova festivitatea va începe la ora 9:00, la sediul instituției, Str. Vasile Alecsandri nr.91
  • pentru cei 99 absolvenți ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța festivitatea va începe la ora 9:45, în Portul militar Constanța

 

– Partide

* Cluj – Napoca: Conferinţă de presă privind activitatea USR în Parlament, susţinută de deputatul Radu Molnar şi senatorii Radu Mihail, Cristian Bordei şi Virgil-Marius Bob – ora 15:00, la biroul parlamentar Radu Molnar, Str. Tipografiei nr. 11, ap. 4

 

– Administrație

* Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a convocat ședinţa extraordinară a Consiliului General al Muncipiului Bucureşti – ora 16:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti şi online, transmisă live pe site-ul PMB  şi pe pagina de Facebook

* Jud. Argeș: Consiliul Local Mioveni se va întruni în ședință publică extraordinară, de la ora 17.00, în sala de ședințe a instituției

* Sinaia: Ședința ordinară a Consiliului Local al orașului Sinaia se va desfășura online prin intermediul platformei Zoom de la ora 15:00

 

 

– Juridic

* Ședința Secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 12:00

 

– Social

* Prima ediție a FORUM ROMÂNIA, un eveniment organizat de Fundația CRED – Centrul Român pentru Educație și Democrație, desfășurat sub înaltul patronaj al Academiei Române, în parteneriat media cu Televiziunea Română, Radio România și Agerpres – la Palatul Parlamentului din București, sala Drepturile Omului. FORUM ROMÂNIA este un proiect al societății civile românești, un demers patriotic ce își propune să proiecteze o altă viziune, independentă și profesionistă, asupra traiectoriei de dezvoltare a țării noastre și să creeze un cadru de dezbatere publică în care să se identifice principalele probleme ale administrării țării și ale vieții românilor, oferind totodată soluții sau strategii pentru rezolvarea acestora

  • sesiunea I: „România – Amprente pe harta geostrategică a lumii!”; printre participanţi fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană – ora 10:00, la Sala „Drepturilor Omului”

* sesiunea II: „România – Amintiri despre viitor!”; printre participanţi foştii miniştrii ai Culturii Andrei Pleşu, Theodor Paleologu, George Ivaşcu, Ionuţ Vulpescu, Mihai Mălaimare, Mircea Diaconu, fostul ministru al Tineretului Alexandru Mironov, foştii miniştrii de Externe Teodor Meleşcanu, Lazăr Comănescu, Adrian Cioroianu, Cristian Diaconescu, Adrian Severin, foştii miniştrii ai Justiţiei Mona Pivniceru, Tudorel Toader, Valeriu Stoica – ora 14:00, la Sala „Drepturilor Omului”

* Masă rotundă privind concluziile studiului „Evaluarea stării fizico-emoţionale, post pandemie, în rândul seniorilor din România”, eveniment organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României – ora 11:30, la Biblioteca Naţională a României, sala „Mircea Vulcănescu”, Bd. Unirii nr. 22

 

– Economic

* Lansarea, de către Greenpeace România, a raportului „O resursă nefolosită – Potenţialul fotovoltaic al clădirilor publice din România”, între orele 10:00-12:00, la Palatul Universul, Corp B, Str. Actor Ion Brezoianu, nr. 23-25

* Forum România – eveniment organizat de Fundaţia CRED – Centrul Român pentru Educaţie şi Democraţie – ora 10:00, la Palatul Parlamentului

* Organismul Naţional de Acreditare al României organizează conferinţă de presă cu ocazia Zilei Mondiale a Acreditării – ora 11:30, în Calea Vitan nr. 242

* Evenimentul „Sustainability in business Forum & Awards”, organizat de The Diplomat – ora 15:00, la Grand Hotel Bucharest

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în aprilie 2022 şi comerţul internaţional cu bunuri al României (date estimate) în aprilie 2022

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiuni de obligaţiuni în sumă de 400 de milioane lei

 

 

– Mediu

* Lansarea unei propuneri de politică publică dedicată calităţii aerului din Bucureşti, eveniment organizat de Asociaţia „Ţine de Noi”, împreună cu Fundaţia Hanns Seidel – România şi în colaborare cu Fundaţia „Terra Mileniul III” – ora 18:00, online, prin intermediul aplicaţiei Zoom

 

– Medicină, Sănătate

* Societatea Română de Cardiologie organizează, de la ora 11:20, Hotel Capital Plaza, București, la cursul „De la Trialuri Clinice la Cazuri Clinice”. Programul va debuta cu o Magistral Lecture susținută de invitatul special Prof. Dr. Giuseppe Rossano (UK), pe tema tratamentului insuficienței cardiace, urmată de 4 sesiuni de cazuri clinice comentate

* Telciu, jud. Bistrița-Năsăud: Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa Năsăud (DSP BN) va fi partener al Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca (IOCN), în implementarea proiectului POCU „Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin – etapa II- Regiunea Nord Vest”. Proiectul „Fii responsabilă de sănătatea ta!” oferă acces femeilor cu vârste între 24 şi 64 de ani (inclusiv celor neasigurate) la servicii de informare şi testare gratuită pentru depistarea leziunilor colului uterin. Femeile cu vârste între 24 şi 29 de ani beneficiază de testul Babeș- Papanicolau, iar femeile cu vârste între între 30 şi 64 de ani beneficiază de testul HPV. Mai multe informaţii se pot găsi pe pagina proiectului: https://www.potisaprevii.eu/proiecte-pocu /, pe pagina DSPBN: https://dspbn.bistriţa.ro/?p=13730 , pe pagina de Facebook „Învăţăm să fim Sănătoşi”, respectiv https://www.facebook.com/potisaprevii. Din program:

  • Caravana unităţii mobile Bistriţa Năsăud ajunge astăzi, între orele 12:00-18:00, în Telciu, în piaţa/ Centrul de Informare Turistică

 

– Învățământ, Cercetare

* În cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2022, în perioada 9 – 10 iunie, are loc Evaluarea competențelor digitale, proba D

* Alianţa „O Voce pentru Educaţie” lansează „Manifestul pentru modernizarea Legii educaţiei”, care cuprinde 100 de puncte de reformă pentru modernizarea educaţiei preuniversitare – conferinţă de presă – ora 9:30, la sediul asociaţiei, Str. Semilunei nr. 4, etaj 2

* Honeywell organizează evenimentul de lansare a unui nou laborator universitar, în cadrul Universității Politehnice din București, Facultatea de Automatică și Calculatoare – ora 10:00, la Centrul PRECIS, Universitatea Politehnica din București, Bd. Iuliu Maniu, nr. 6D, etajul 5, iar după ceremonia de deschidere va avea loc și o conferință de presă

* Ambasada Indiei în România și Ministerul Afacerilor Externe al României organizează conferința cu tema “Mircea Eliade, dinspre India”, susținută de prof. dr. Sorin Alexandrescu, membru de onoare al Academiei Române, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii – Universitatea București – ora 17:00. Susțin alocuțiuni: Daniela Sezonov-Țane, ambasador al României în India, Rahul Shrivastava, ambasador al Indiei în România, Andrei Luca, directorul Direcției Diplomație Culturală, Educație și Știință – MAE, Prof. dr. Corin Braga, prorector al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Prof. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, director al Institutului de Istorie „George Barițiu“ al Academiei Române, Filiala Cluj, prof. dr. Sorin Alexandrescu, membru de onoare al Academiei Române, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii – Universitatea București. Join ZoomMeeting https://zoom.us/j/96554861220?pwd=aEc5U2piWmxLTlBpcmtINERXL1czdz09 . Meeting ID: 965 5486 1220 Passcode: 849061

* Braşov: Semnarea acordurilor interuniversitare dintre cinci instituţii de învăţământ superior din România şi 12 universităţi din Cuba – ora 12:00, la Universitatea Transilvania, Aula universităţii

* Iași: Pasionații de artă culinară, studenți și elevi deopotrivă, își vor demonstra talentul în cadrul Concursului Național Studențesc „Tradiție și Inovație în arta gastronomică” organizat de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, în parteneriat cu Liga Studenților Agronomi și Veterinari și cu Asociația Studenților Veterinari din Iași. Acesta va avea loc, începând cu ora 10:00, în clădirea Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole din cadrul instituției

* Timișoara: UVT în parteneriat cu CONAF, organizaţie naţională reprezentativă pentru mediul antreprenorial feminin, organizează Conferinţa „Antreprenor: oportunităţi de finanţare EU pentru dezvoltare durabilă” – ora 11:00, la Universitatea de Vest din Timişoara, în Amfiteatrul de evenimente A01, Str. V.Pârvan nr. 4. Sunt invitaţi universitari, conferenţiari şi moderatori cu experienţă în antreprenoriat şi finanţări europene: rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ioan Boloş, Preşedinta CONAF, Cristina Chiriac, dar şi alţi invitaţi speciali

 

– Istorie

* Sesiunea ştiinţifică „Căderea unui dictator. Război hibrid şi dezinformare în Revoluţia Română din decembrie 1989” organizată de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – ora 10:00, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române

* Iași: Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează, de la ora 12:00, la Muzeul Unirii, evenimentul de lansare a volumului „Ștefan cel Mare și moldovenii din vremea sa”, semnat de istoricul și arheologul medievist Adrian Andrei Rusu și apărut la Editura Mega (Cluj-Napoca, 2022). La Iași, volumul va fi prezentat de către unul dintre cei mai cunoscuți istorici medieviști din România, Prof. univ. dr. Ștefan S. Gorovei. Evenimentul va avea loc în Sala Dublei Alegeri de la Muzeul Unirii din Iași (Str. Lăpușneanu nr. 14). Intrarea este liberă

 

– Mass – Media, Publicitate

* Ședința Consiliului Național al Audiovizualului – ora 10:00

 

– Cultură

* Eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera – ora 19:00

* Teatrul Național Radiofonic prezintă, de la ora 23:05, la Radio România Actualități, două producții în premieră absolută, semnate de scriitoarea Ema Stere, “Anii ’60” și „Cum să ne purtăm cu clienții”, în adaptarea radiofonică și regia artistică semnată de Mihnea Chelaru. „Anii ’60”, de Ema Stere, adaptarea radiofonică Mihnea Chelaru. În distribuție: Daniel Badale, Constantin Cojocaru, Gavril Pătru, Ioan Grosu, Coca Bloos, Rodica Mandache, Virginia Rogin, Petru Lupu, Gheorghe Arcudean, Violeta Berbiuc, Julieana Drăghici. „Cum să ne purtăm cu clienții”, de Ema Stere, adaptarea radiofonică Mihnea Chelaru. În distribuție: Radu Gabriel, Bogdan Cotleț. Regia artistică: Mihnea Chelaru

* BukFeszt, primul Festival al Teatrelor Maghiare din Bucureşti organizat de MASZIN (Asociaţia Uniunea Teatrelor Maghiare), în colaborare cu UNITER (Uniunea Teatrală din România), se desfăşoară în perioada 6 – 12 iunie. Spectacolele vor fi jucate în limba maghiară şi supratitrate în limba română. Programul zilei:

  • ora 11:00 – „Hainele Noi ale Împăratului” (spectacol de păpuşi) spectacol prezentat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara – la Sala Studio a Teatrului Odeon. Evenimentul este o transcriere contemporană a povestirii lui Hans Christian Andersen, adaptată pentru scenă de Parti Nagy Lajos. Regia Nagy Regina
  • ora 19:00 – „Sinucigaşul”, regia Botos Balint, spectacol prezentat de Teatrul „Szigligeti” din Oradea – la Sala Majestic a Teatrului Odeon

* Evenimente organizate de Muzeul Național al Literaturii Române. Printre partenerii media: Radio România Cultural

  • ora 18:00 – Lansarea cărții “Adăpost pentru dragoste”, de Madeleine Davidsohn – la Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește lansarea celui de-al șaptelea roman al scriitoarei de limba română din Haifa, Madeleine Davidsohn. “Adăpost pentru dragoste” este o carte din „pandemie”, scrisă în Israel și tipărită la Editura 24:ORE din Iași, care nu a putut beneficia până în prezent de o lansare în România, din pricina măsurilor de izolare și protecție împotriva COVID-19. Directorul general al MNLR, conf. univ. dr. Ioan Cristescu, va aborda, în deschiderea evenimentului, tema literaturii de limba română din Israel
  • ora 19:00 – Invitații episodului #138 al mini-Cafenelei critice on-line, sunt Florina și Ștefan Nicolae, italieniști, diplomați și scriitori – pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a MNLR. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

 

* De la ora 19:00, UNATC inaugurează o serie de evenimente, sub titulatura „DIALOG Teatru-Film ”, în cadrul căreia, pe Insula UNATC, în sediul din Str. Matei Voievod nr. 75-77, va avea loc o primă întâlnire și dialog deschis cu regizorii Radu Jude, Gianina Cărbunariu, actorii Șerban Lazarovici și Silvian Vâlcu, moderată de Andrei Rus. La discuția și proiecția de joi, 9 iunie (Insula UNATC, în sediul din Matei Voievod nr. 75-77), intrarea este liberă. Evenimentul este deschis tuturor celor interesați. În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va avea loc în Sala Cinema, din aceeași locație, UNATC. Partenerii evenimentului sunt Freedom House România, în cadrul proiectului „FUSI- Festival of Unsettled Ideas”, co-finanțat de Comisia Europeană prin programul „Europe for Citizens”, Teatrul Odeon și Radio România Cultural. Programul zilei:

  • ora 21:00 – introducere specială, făcută de către Germina Nagâț, membră în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), urmată de proiecția în aer liber a filmului „Tipografic majuscul”, în regia lui Radu Jude, adaptat după spectacolul Gianinei Cărbunariu, cu Șerban Lazarovici în rolul principal
  • Evenimentul se va bucura și de prezența unei expoziții outdoor „Tipografic majuscul” – o selecție din dosarul de securitate a lui Mugur Călinescu, materialul principal de inspirație al celor doi regizori
  • Dialogul și proiecția de film din 9 iunie au fost introduse și pregătite de o reprezentație specială, sâmbătă, 28 mai, la Sala Studio a Teatrului Odeon, a spectacolului „Tipografic majuscul”, în regia Gianinei Cărbunariu, cu Silvian Vâlcu în rolul principal

* În foaierul Sălii Pictura a TNB, va avea loc, începând cu ora 19:00, în prezența autorului, prezentarea volumului „Robul succesului. Viața politică a lui Victor Eftimiu sub șase constituții”, Humanitas 2022, semnat de Prof. Univ. Dr. Cristian Preda. În aceeași seară, la Sala Pictura a TNB, se joacă de la ora 20:00, piesa lui Victor Eftimiu, Omul care a văzut moartea. Publicul care va viziona spectacolul va putea participa și la prezentarea, în prezența autorului, a acestei cărți ”plină de date, informații și intuiții, de răsturnări de situații, portrete de epocă și de oglinzi îndreptate către prezent (care) cucerește de la primele pagini, invitând la o nouă reflecție despre duplicitățile și metamorfozele succesului în literatură și în politică”- după cum o definește scriitoarea Tatiana Niculescu* în recomandarea de pe coperta IV a volumului. Iulia Popovici, Ioan Stanomir și Radu Vancu vor susține evenimentul, moderat de Ovidiu Nahoi, redactorul șef al Radio France International România, iar cunoscutul actor al Teatrului Național “I.L. Caragiale”, Marius Bodochi, îl va ilustra cu lectura unui fragment din Spovedaniile lui Victor Eftimiu

* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” condusă de Radu Popa prezintă un concert simfonic cu public – ora 19:00, în Sala mare a Ateneului Român. În prima parte, vor fi interprate Concertul în fa major pentru două piane şi orchestră, KV242 de Wolfgang Amadeus Mozart și Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră, FP61 de Francis Poulenc, cu soliștii Alon Goldstein și Andrei Licareț. Vor urma, în program, Passacaglia, BWV582 de Johann Sebastian Bach/ Ottorino Respighi și Pinii din Roma de Ottorino Respighi. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* Formaţia americană Health, cunoscută pentru sound-ul neo-industrial şi colaborarea cu Nine Inch Nails, concertează în premieră în cadrul turneului european pentru promovarea celui mai recent album, „Disco4: Part II” – ora 19:00, la Control Club. Din formaţie fac parte chitaristul şi vocalistul Jake Duzsik, basistul şi producătorul John Famiglietti şi toboşarul BJ Miller. În deschiderea show-ului va urca pe scenă trupa Youth Code

* Jud. Alba: De la ora 12:00, Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba inaugurează un nou raft în teritoriu, cel de-al XV-lea, de această dată în comuna Vadu Moţilor, la biblioteca comunală. La momentele de astăzi vor participa, alături de delegaţia Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba, reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale, respectiv domnul Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, primarul comunei Vadu Moţilor, domnul Nicolae Lazea, precum şi directorul Direcţie de Cultură Alba, domnul Matei Drâmbărean, alături de directorul Şcolii Gimnaziale Vadu Moţilor, domnul Cătălin Giuriade, de bibliotecara Bibliotecii comunale Vadu Moţilor, doamna Felicia Moga, şi alţi invitaţi. Din partea Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba vor lua cuvântul atât managerul instituţiei, cât şi prof. Daniela Floroian, moderatorul evenimentului

* Baia Mare: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează lansarea a două romane semnate de prozatorul maramureşean Vasile Mîrza, apărute la Editura Grinta din Cluj-Napoca – ora 13:00, la sala de conferințe. Titlurile cărţilor: „Ploaie de noiembrie” şi „Regina nopţii”. Vor lua cuvântul: Delia Muntean, Ioan Buda Ţeţu, Marian Ilea, Nicolae Scheianu; Moderator: Gabriel Cojocaru

* Cluj Napoca: Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” susține concertul “Lumea Nouă? – Dvořák la New York” – ora 19:00, Casa Universitarilor, Sala Auditorium Maximum. Bogdan Bob Rădulescu, în rolul compozitorului Antonín Dvořák; Dalma Toadere dirijoare şi moderatoare; Ottó Peti-Tamás bariton; Dávid Gombár vioară; Clasa prof. Andrea Tibád, Colegiul Naţional de Muzică „Sigismund Toduţă”. Antonín Dvořák – Fragmente din Simfonia nr. 9 în mi minor, op. 95, Din Lumea Nouă, şi din alte lucrări; Negro spirituals

* Dorohoi: De la ora 14:00, la Biblioteca Municipală Dorohoi, va avea loc lansarea cărții „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată” de Marcel Lutic. Cartea va fi prezentată de etnograful Angela Paveliuc-Olariu

* Reșița: Începând cu ora 17:00, Muzeul Banatului Montan din Reșița va fi gazda unor evenimente de o reală ținută academică, încadrate ciclului de manifestări dedicate celor „150 de ani de la construirea primei locomotive la Reșița – 1872-2022”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Reșița, Fundația „Uzinele de Fier și Domeniile Reșița” precum și Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Din program:

  • Astfel, la ora 17:00 va avea loc o amplă lansare de carte, în cadrul căreia va fi prezentată „Monarhia Habsburgică 1848-1918”, o sinteză în patru volume a monumentalei lucrări „Die Habsburgermonarchie 1848 1918„, editată de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe a Austriei. În cadrul aceleiași manifestări va fi prezentat și volumul XXXI al revistei Transylvanian Review, nr. 1, Spring 2022, aparținând Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, ce reunește opt studii dedicate fenomenului industrializării în Transilvania și Banat, cu o atenție deosebită acordată Reșiței industriale. Prezentarea acestor volume va fi realizată de prof. univ. dr. Rudolf Gräf, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române, cu intervențiile traducătorilor.
  • De la ora 18:00 publicul vizitator este invitat la vernisajul expoziției „Frânturi de memorie în obiecte și imagini: locomotivele și călătoria cu trenul” ce reunește imagini fotografice și obiecte cu specific feroviar provenite din colecția muzeului reșițean, de la Muzeul Național al Banatului din Timișoara, Centrul Cultural Muzeistic Anina, din colecțiile private ale lui Bogdan Andrei Mihele, Andrei Bălbărău, Adrian Drăgilă, Ionel Bota și Liviu Negru, precum și din împrumuturi și donații acordate cu bunăvoință de o serie de membri ai comunității reșitene și anume: Doru Popescu, Ada Cruceanu-Chisăliță, Mihai Ilaș și Werner Bancsov. Vor lua cuvântul cu această ocazie dr. Livia Magina, managerul interimar al Muzeului Banatului Montan din Reșița, ing. Radu Bellu, dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și jurnalistul Carl Walter Fleck

* Satu Mare: Consiliul Județean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Municipal Satu  Mare și Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare, organizează, de la ora 14:00, vernisajul expoziției de arte vizuale în Galeria de Arte Plastice a Consiliului Județean Satu Mare. Expoziția este deschisă între 9 – 27 iunie

  • Expune Ioan Jugan (artist vizual din Baia Mare), membrul Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare
  • Programul cultural este asigurat de Sara Bumb și Matécsa Bernadett – pian, pregătite de prof. Varga Maria

* Satu Mare: Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare susține Concertul In memoriam Dr. Răceu Danil – ora 18:30, la sala Filarmonicii. Dirijor: Theo Wolthers. Solist: Vlad Răceu – vioară. În program: Vaughan Williams: The Lark Ascending; Arvo Pärt: Fratres pentru vioară, orchestră de coarde și percuție; Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 6 „Patetica” în si minor op. 74

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă avanpremiera spectacolului „Švejk pe front”, de Jaroslav Hašek, în regia lui Viorel Rață – ora 19:00, la Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1A. Producția este realizată cu sprijinul actriței și regizoarei Mariana Mihu – Plier, iar din distribuție fac parte Viorel Rață și Mihai Coman. Biletele se pot achiziționa online, pe site-ul www.tnrs.ro , și de la Agenția Teatrală din Sibiu, Str. Nicolae Bălcescu nr. 17. Premiera spectacolului va avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în 1 iulie, ora 17:00, la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu susține un concert simfonic – ora 19:00, la Sala Thalia. Dirijor: Cristian Lupeș. Solistă: Anna Țifu – vioară. În program: Ludwig van Beethoven – Concertul în re major op. 61 pentru vioară și orchestră; Jean Sibelius – Simfonia nr. 2 în re major, Op. 43 “Finlanda”

* Sighetu Marmației: Rotaract Sighet organizează, de la ora 18:00, expoziția de fotografie „Comori fără culori”, ce va avea loc pe terasa BBQ Hotel Grădina Morii. În acest an, expoziția se află la cea de-a III-a ediție. Expoziția are ca scop renovarea camerei de zi din cadrul Casei de Tip Familial Tompa, Sighetu Marmației, fapt pentru care achiziția de tablouri reprezintă donațiile direcționate acestei cauze

* Timișoara: Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Asociația Dialoguri Contemporane, prezintă, de la ora 18:30, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia, piesa de teatru „Frumoasa, Deșteapta și Urăta”, semnată de Sorin Oros

* Lugano, Elveția: Între 9 și 25 iunie, Alexandru Ciubotariu, a.k.a Pisica Pătrată, cel mai cunoscut street artist din România, mută strada în galerie, la Estopia Art Gallery din Lugano, unde prezintă expoziția „Headies / Căpățâni”. Vernisajul expoziției va avea loc, de la ora 18:00

* Zagreb: La invitația Ambasadei României în Republica Croația, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, va susține Spectacolul Extraordinar „Muzica Renașterii Europene” în marea Sală de Concerte Vatroslav Lisinski din Zagreb. Evenimentul este dedicat aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și a 30 de ani de relații diplomatice între România și Republica Croația și se desfășoară sub Patronajul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii, Institutului Cultural Român şi al Ambasadei României în Republica Croaţia. Evenimentul „Muzica Renașterii Europene al Corului Madrigal urmează linia spectacolelor-concept, pe care renumitul cor le-a abordat în ultimii ani, o direcție sincretică ce a adus laolaltă, pe lângă sonoritatea unică a ansamblului, elemente conexe de teatru, literatură, scenografie și creație video. Proiectul de la Zagreb va prezenta Renașterea europeană ca simbol, cu o punere în scenă susținută de video mapare și design de lumini, firul ideatic și muzical urmărind ilustrarea perioadei de înflorire culturală în epoca renascentistă dar și renașterea muzicală europeană contemporană.Prima parte a programului structurat de dirijorul Cezar Verlan va include madrigale și motete compuse de Thomas Morley, Orlando di Lasso, Hans Leo Hassler, Giovanni Gastoldi, Josquin des Prés sau Johann Hermann Schein. În partea a doua, Corul Madrigal va aduce pe scenă lucrări semnate de creatori europeni contemporani precum Vytautas Miškinis, Knut Nystedt, Branko Stark sau compozitorii români Cornelia Tăutu, Alexandru Pașcanu și Grigore Cudalbu. Parteneri: Ambasada României în Republica Croaţia, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio București Fm, Agenția RADOR

 

– Sport

* Baia Mare: Circuitul mondial de skateboarding World Rookie Tour (WRT)

* Cluj-Napoca: Cea de-a treia ediţie Sports Festival (9 – 12 iunie), care include două meciuri demonstrative  dedicate carierelor sportivilor români Horia Tecău (10 iunie) şi Adrian Mutu (12 iunie), un masterclass cu antrenorul de tenis Patrick Mouratoglou (10 iunie), Crosul Super Eroilor (11 iunie); proiect realizat cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Judeţean Cluj

* Osijek, Croaţia: Sportivi români la Cupa Mondială de gimnastică artistică (9-12 iunie)

 

– Diverse

* Sibiu: “VINO” – Festival de Gastronomie urbană, preparată în Parcul Tineretului, între 9 și 12 iunie. Coralie, FunnkyDrop, STF și trupele The Different Class, Umbra și Sea Section, întrețin atmosfera, cu sunete vibrante și voie bună, în fiecare zi, de la ora 17:00 la ora 23:00. Aflat la a doua ediție, „VINO” este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală și organizată de Asociația Sibiul de Odinioară

 

– S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie

* Acum 174 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman), ocazie cu care s-a citit „Proclamaţia de la Islaz” (programul Revoluţiei din Ţara Românească) şi s-a constituit primul Guvern provizoriu (Ion Heliade Rădulescu, maiorul Christian Tell, Ştefan Golescu, preotul Radu Şapcă şi căpitanul Nicolae Pleşoianu). Câteva zile mai târziu, la 11/23 iunie 1848, s-a declanşat Revoluţia paşoptistă la Bucureşti. Domnitorul Gheorghe Bibescu a fost silit să semneze Constituţia şi să recunoască noul guvern format (9/21)

* Cu 88 de ani în urmă (1934) erau reluate relaţiile diplomatice între Bucureşti şi Moscova, în urma tratativelor dintre ministrul de externe al României, Nicolae Titulescu, şi comisarul poporului al URSS, Maxim Litvinov, la Geneva (relaţiile diplomatice fuseseră întrerupte unilateral de către Rusia la 31.XII.1917/13.I.1918). Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost din nou întrerupte la 22 iunie 1941 (și reluate la 6 august 1945). Începutul secolului XXI a fost marcat de intensificarea dialogului politic dintre cele două ţări. La 4 iulie 2003 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin şi Preşedintele României, Ion Iliescu, au semnat un tratat de prietenie şi cooperare. Acest document a constituit baza pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale moderne ruso-române

* Într-o zi de 9 iunie, acum 88 de ani (1934), a avut loc „debutul” personajului de desene animate Donald Duck (Răţoiul Donald), în filmul „The Wise Little Hen” („Găinuşa înţeleaptă”)

* Acum 74 de ani (1948) apărea Decretul nr. 76 privind reorganizarea Academiei Române (devenită Academia Republicii Populare Române, din 1965 – Academia Republicii Socialiste România, iar din 1990 – Academia Română). Academia reorganizată a primit în rândurile ei numeroşi membri la indicaţia autorităţilor comuniste şi nu doar ca urmare a unor deosebite merite ştiinţifice sau artistice. Cu acest prilej li s-a retras calitatea de membri ai Academiei unui număr de 98 de personalităţi din domeniile ştiinţei, artei şi culturii (Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Simion Mehedinţi, Iuliu Maniu, Nicodim Munteanu, patriarhul BOR, generalul Radu R. Rosetti, episcopul Iuliu Hossu sunt doar câteva exemple). De asemenea, Academia a fost lipsită de patrimoniul său material, constituit în timp, prin donaţii, în majoritate testamentare

* Cu 73 de ani în urmă (1949) era constituită Societatea de Ştiinţe Istorice din România, reunind istorici și filologi sub titulatura „Societatea de Științe Istorice și Filologice”, care a funcționat astfel până în 1968, când cele două secțiuni s-au despărțit. Principalele activități în cei peste 60 de ani de existență au fost și sunt reuniunile științifice, cursurile de vară (reformate în 1968) și publicarea revistei Studii și articole de istorie, cu apariție neîntreruptă din 1956. De-a lungul timpului SSIR a fost condusă de personalități ale științei istorice: academicienii Petru Constantinescu-Iași (1949-1977) și Ștefan Pascu (1977-1991) și profesorii universitari Nichita Adăniloaie (1991-1999), Ioan Scurtu (1999-2011) și Bogdan Murgescu (în prezent președinte de onoare). În data de 28 august 2020 a avut loc ședința Consiliului Național al Societății de Științe Istorice din România (SȘIR). Consiliul Național a fost convocat de Biroul Național Executiv al SȘIR, reunit în ședința din data de 4 iulie 2020. Conform art. 14 din Statutul SȘIR, din Consiliul Național fac parte membrii Biroului Național Executiv, membrii Comisiei de Cenzori, reprezentanți ai filialelor conform normelor de reprezentare stabilitate la Conferința Națională din 2019, membrii Secretariatului SȘIR. În cadrul Consiliului Național, organizat online din cauza condițiilor generate de pandemia de coronavirus, s-au desfășurat și alegerile pentru conducerea SȘIR încheiate cu următoarele rezultate: în funcția de președinte a fost ales prof. univ. dr. Carol Căpiță (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), în funcția de prim-vicepreședinte a fost ales conf. univ. dr. Andrei Florin Sora (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), și în fine, în funcția de vicepreședinte a fost aleasă prof. gr. I Ana Preda Tudor (CN „B. P. Hasdeu” Buzău)

* Cu 63 de ani în urmă (1959), la Groton (Massachusetts, comitatul Middlesex), a fost lansat primul submarin cu rachete balistice, cu motor nuclear, USS George Washington (SSBN 598). „George Washington” a fost inițial programat să devină USS Scorpion, dar în timpul construcției a fost „prelungit” prin introducerea unei secțiuni de rachete de 40 m și a devenit un submarin cu rachete balistice. „George Washington” a fost pus în funcțiune în decembrie 1959, însă la începutul anilor ’80, submarinului i-a fost îndepărtată secțiunea de rachete și a fost reclasificat ca o navă de atac, înainte de a fi dezafectat câțiva ani mai târziu

* Cu 32 de ani în urmă (1990) Senatul şi Adunarea Deputaţilor s-au întrunit în primele şedinţe de lucru, în urma alegerilor generale de la 20 mai 1990, primele alegeri libere şi democratice în România de după Al Doilea Război Mondial, în vederea constituirii comisiilor de validare a mandatelor obţinute. A fost reluată, astfel, după 42 de ani, activitatea legislativă democratică, bazată pe rezultatul unor alegeri libere. Electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării, prin vot direct, şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul, prin vot proporţional

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1909: S-a născut Marius Mircu (pseudonimul lui Israel Marcus), până în toamna anului 2008 decanul de vârstă al scriitorilor şi ziariştilor din Israel născuţi în România; frate cu prozatorul Marcel Marcian şi cu matematicianul Solomon Marcus (m. 2008)

 

– 1912: A murit (la Berlin, unde se stabilise) Ion Luca Caragiale, dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, comentator politic și ziarist; considerat de istoricul literar George Călinescu cel mai mare dramaturg român; întemeietorul teatrului comic din România și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (n. 1852) – 110 ani

 

– 1918: S-a născut compozitorul şi profesorul Alexandru Velehorschi (m. 1997)

 

– 1923: A murit prozatorul, traducătorul, autorul dramatic şi publicistul Nicolae N. Beldiceanu; fiul poetului junimist Neculai Beldiceanu (n. 1881)

 

– 1939: S-a născut poeta, prozatoarea și publicista Mariana Filimon (oficial, Nicolescu Maria), membră a Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (m. 2021)

 

– 1944: A murit Ludovic Mrazec, geolog, mineralog şi petrograf; a întocmit primul curs de mineralogie şi petrografie din România; a fost fondator şi director (1906-1928) al Institutului Geologic al României; membru titular al Academiei Române din 1905, vicepreşedinte (1913-1916) şi preşedinte al acestui for (1932-1935) (n. 1867)

 

– 1948: S-a născut scriitorul şi jurnalistul Mircea Pospai; a fost angajat redactor la Radio Oltenia – Craiova (1972-1985), şef secţie la ziarul craiovean „Înainte” (1985-1989), redactor şef al ziarului „Cuvântul libertăţii” din Craiova (decembrie 1989 – iunie 1990); din vara anului 1990 s-a reîntors la Radio Oltenia – Craiova și a lucrat ca redactor (1990-1994), şef de secţie (1994-1998) şi director (1998-2013)

 

– 1958: A murit Julius Bielz, istoric de artă, etnograf, muzeograf, colecţionar şi publicist sas din Transilvania (n. 1884)

 

– 1972: A murit medicul Grigore Benetato; contribuţii la studiul rolului sistemului nervos central în imunologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1905, la Chişinău, azi în R. Moldova) – 50 de ani

 

– 2013: A murit actriţa Violeta Popescu; din anul absolvirii, 1964, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi (n. 1941)

 

– 2015: A murit Corneliu Leu, prozator, dramaturg, scenarist, jurnalist şi realizator radio tv; a înfiinţat, printre altele, postul Radio Vacanţa, Editura Eminescu, Studioul de producţie de filme, seriale şi coproducţii al Televiziunii Române (n. 1932)

 

– 2020: A murit Gigi (Georgeta) Marga, legendă a muzicii românești din anii ’70 şi ’80 ai secolului trecut; stabilită în America din 1986 (n. 1929)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului UE Justiţie şi Afaceri Interne (9 – 10 iun.)

 

– Roma: Vizita preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, în Italia

 

– Viena: Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, va participa la Consiliul Permanent al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE)

 

– Berlin: Conferință de presă susținută de cancelarul german Olaf Scholz și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

 

– Strasbourg: Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) va publica noi rapoarte de monitorizare privind Danemarca, Estonia și Monaco

 

– Lisabona: Nouă dezbatere în Parlament privind dezincriminarea eutanasiei

 

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va pronunța o hotărâre în cauza Savickis și alții împotriva Letoniei în cadrul unei audieri publice  – ora 14:30. Cazul se referă la plata pensiilor de muncă în Letonia către „non-cetățenii cu reședință permanentă”, care nu iau în considerare perioadele lucrate în alte republici sovietice în momentul ocupării Letoniei de către URSS, în comparație cu cele către cetățenii letoni, care iau în considerare aceste pensii

 

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 96 de hotărâri și/sau decizii privind Azerbaidjan, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Letonia, Malta, Țările de Jos, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Elveția, Turcia și Regatul Unit

 

– Ottawa: Guvernatorul Băncii Canadei, Tiff Macklem, și viceguvernatorul, Carolyn Rogers, susțin o conferință de presă pentru a discuta despre conținutul Evaluării sistemului financiar

 

– Paris: Reuniunea Consiliului OCDE la nivel ministerial și publicarea perspectivelor economice (9 – 10 iun.)

  • Ceremonia de deschidere a reuniunii sale ministeriale anuale, cu tema „Viitorul pe care ni-l dorim: politici mai bune pentru următoarea generație și pentru o dezvoltare durabilă, și o tranziție durabilă”

 

– Cetatea Vatican: Premierul Republicii Cehe, Petr Fiala, se va întâlni cu Papa Francisc

 

– Madrid: Seminar privind summitul NATO cu participarea ministrului afacerilor externe José Manuel Albares Bueno

 

– Madrid: Ministrul spaniol al economiei, Nadia Calvino, participă la deschiderea Invest EU

în Spania

 

– Liverpool, Regatul Unit: Concertul Rolling Stones ca parte a turneului lor aniversar de 60 de ani

 

– St. Albans, Regatul Unit: Golf – noua serie LIV Golf Invitational (9 – 11 iun.)

 

– Roma: Atletism – Liga de Diamant 2022, Reuniunea de la Roma

 

– Istanbul: Fotbal – Calificări la Euro-2023: Ucraina-Franța

 

– Meciuri în Liga Naţiunilor la fotbal:

  • Liga A: Portugalia – Cehia, Elveţia – Spania
  • Liga B: Norvegia – Slovenia, Suedia – Serbia
  • Liga C: Grecia – Cipru, Kosovo – Irlanda de Nord, Gibraltar – Bulgaria, Macedonia de Nord – Georgia
  • Liga D: Malta – Estonia

 

– Meciuri amicale de fotbal inter-ţări:

  • Noua Zeelandă – Oman
  • Arabia Saudită – Venezuela
  • San Marino – Islanda
  • Algeria – RD Congo

 

– Bellinzona: Procesul foştilor lideri ai fotbalului mondial Michel Platini şi Sepp Blatter, acuzaţi de corupţie

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Acreditării”. Lumea de astăzi este guvernată de standardele internaţionale ISO 9001 si ISO 14001, dar verificarea şi certificarea conformităţii cu aceste standarde trebuie realizată de o terţă parte, independentă. În fiecare ţară există organisme de acreditare, acestea au însă nevoie de o colaborare şi o recunoaştere internaţională. Pentru aceasta au luat fiinţă două organisme internaţionale care asigură colaborarea şi recunoaşterea reciprocă dintre diferitele organisme de acreditare şi a acreditărilor realizate de acestea, precum şi a activităţilor de evaluare a conformităţii realizate sub acreditare. Aceste două organisme sunt International Accreditation Forum (IAF) şi International Laboratory Accreditation Cooperation (ILAC) care asigură funcţionarea unui sistem de recunoaştere reciprocă denumit generic MLA. Adunarea generală comună a celor două organizaţii a hotărât, la 30 octombrie 2007, ca în data de 9 iunie a fiecărui an sa fie sărbătorită această zi

– Iordania: „Ziua Tronului” (marchează urcarea oficială pe tron a regelui Abdullah al II-lea, la 9.VI.1999)

 

– 68 d.H.: A murit (s-a sinucis) împăratul roman Nero (pe adevăratul nume, Lucius Domitius Claudius Nero); a domnit între anii 54 şi 68. d.H., fiind ultimul din dinastia iulio-claudică; a instituit o guvernare autoritară şi crudă, soldată cu asasinate celebre (mama sa – Agrippina, fratele său – Britannicus, soţia sa – Octavia şi Seneca, profesorul şi mentorul său); în anul 64 un uriaş incendiu a mistuit Roma; bănuit de declanşarea acestuia, Nero a dat vina pe primii creştini şi a început persecuţiile împotriva lor (n. 37 d.H.)

 

– 1361: A murit compozitorul şi poetul francez Philippe de Vitry (n. 1291)

 

– 1781: S-a născut inginerul englez George Stephenson, considerat întemeietorul transportului feroviar; începând din 1814 a construit mai multe tipuri de locomotive, iar în 1823 a condus lucrările primei căi ferate publice şi a întemeiat prima uzină de locomotive (la Newcastle) (m. 1848)

 

– 1810: S-a născut compozitorul german Otto Nicolai (m. 1849)

 

– 1843: S-a născut scriitoarea austriacă Bertha von Suttner; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1905, prima femeie din istoria Nobel-urilor răsplătită cu acest premiu (m. 1914)

 

– 1865: S-a născut Carl Nielsen, compozitor, dirijor şi violonist danez (m. 1931)

 

– 1870: A murit scriitorul englez Charles Dickens, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii victoriene (n. 1812)

 

– 1877: S-a născut baritonul italian Titta Ruffo (m. 1953) – 145 de ani

 

– 1891: S-a născut compozitorul american Cole Porter (m. 1964)

 

– 1891: A murit Ludvig Lorenz, fizician și matematician danez (n. 1829)

 

– 1904: A murit paleontologul britanic William J. Arkell, specialist în studiul fosilelor de dinozaur (n. 1858)

 

– 1921: S-a născut ziaristul şi scriitorul francez Jean Lacouture, biograf al unora dintre cele mai mari personalităţi ale secolului al XX-lea (m. 2015)

 

– 1922: S-a născut Fernand Seguin, biochimist francez, profesor şi mediator al programelor dedicate ştiinţelor, la radio şi televiziune (m. 1988) – 100 de ani

 

– 1922: S-a născut George Axelrod, regizor, producător, dramaturg şi scenarist american (m. 2003) – 100 de ani

 

– 1938: S-a născut Charles Wuorinen, compozitorul a peste 270 producţii muzicale; în 1970 a devenit cel mai tânăr laureat al premiului Pulitzer cu „Time’s Encomium”, prima compoziţie electronică distinsă cu acest premiu (m. 2020)

 

– 1939: S-a născut scriitorul american, Charles Webb, autorul romanului „Absolventul/ The Graduate”, care a inspirat filmul din 1967 cu același nume (m. 2020)

 

– 1941: S-a născut Jon Lord, compozitor şi claviaturist englez, recunoscut pentru soundul de blues-rock, dar privit şi ca un pionier în domeniul fusion rockului; membru fondator (în 1968) al trupei britanice Deep Purple (m. 2012)

 

– 1943: S-a născut Violette Rey, considerată unul dintre cei mai de seamă geografi ai Franţei de azi; a acordat o atenţie deosebită României, studiile sale privitoare la ţara noastră începând încă de la sfârşitul anilor ’60 ai secolului XX; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993

 

– 1949: A murit (la Viena) soprana Maria Cebotari din R. Moldova; considerată predecesoarea Mariei Callas şi una dintre cele mai mari soprane din toate timpurile (n. 1910)

 

– 1950: S-a născut Trevor Bolder, compozitor şi producător britanic, basistul formaţiei rock „Uriah Heep” (m. 2013)

 

– 1952: A murit Adolf Busch, violonist, dirijor şi compozitor german (n. 1891) – 70 de ani

 

– 1959: A murit chimistul german Adolf Windaus; a descoperit şi a preparat sintetic vitamina D2; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1928 (n. 1876)

 

– 1974: A murit Miguel Angel Asturias, scriitor şi diplomat guatemalez; Premiul Nobel pentru literatură pe 1967; al doilea scriitor latino-american (după chiliana Gabriela Mistral) căruia i-a fost decernat acest premiu (n. 1899)

 

– 1981: S-a născut Natalie Portman (nume la naștere: Natalie Hershlag), actriţă, regizoare și scenaristă americană de origine israeliană; în 2011, a câştigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal („Black Swan”)

 

– 1987: A murit pianista franceză Monique Haas (n. 1909) – 35 de ani

 

– 1991: A murit pianistul chilian Claudio Arrau (n. 1903)

 

– 1994: A murit economistul olandez Jan Tinbergen; a rămas în istoria economiei în urma studiului său despre aplicarea modelelor macroeconomice, modele ce îmbină statisticile matematice cu datele economice, generând relaţiile directe dintre termenii economici precum venit, consum şi investiţii; primul laureat al Premiului Nobel pentru economie, în anul 1969, alături de norvegianul Ragnar Frisch (n. 1903)

 

– 1998: A murit Lois Mailou Jones, pictoriţă şi profesoară americană, considerată o pionieră printre pictorii afro-americani (n. 1905)

 

– 2000: A murit Jean-Pierre Giraudoux, romancier, dramaturg, om politic și arhitect francez; cofondator al Premiul Médicis (n. 1919)

 

– 2007: A murit Ousmane Sembène, actor, regizor de film și scriitor senegalez (n. 1923) – 15 ani

 

– 2013: A murit Walter Jens, scriitor german, filolog, critic şi istoric literar, profesor; militant activ împotriva militarismului (n. 1923)

 

– 2013: A murit scriitorul scoţian de science-fiction Iain (Menzies) Banks (n. 1954)

 

– 2015: A murit James Last (nume real: Hans Last), muzician, instrumentist, compozitor şi dirijor german; liderul trupei „Big Band” (n. 1929)

 

– 2017: A murit actorul american Adam West (nume real: William West Anderson); a interpretat personajul „Batman” în serialul de televiziune omonim difuzat de televiziunea americană ABC în anii 60 ai secolului XX (n. 1928) – 5 ani

 

– 2018: A murit Maria Esther Bueno, mare campioană braziliană de tenis (câştigătoare a 19 turnee de Mare Şlem, inclusiv şapte la simplu) și comentatoare sportivă (n. 1939)