Capsula spaţială fără echipaj Orion a amerizat în Oceanul Pacific

Capsula spaţială fără echipaj Orion, a NASA, a amerizat în Oceanul Pacific, încheindu-şi astfel o misiune de trei săptămâni în jurul Lunii. Zborul pregăteşte revenirea astronauţilor pe Lună. În ultima etapă a misiunii, atenţia s-a concentrat asupra scutului termic al capsulei Orion, care a fost nevoit să reziste unor temperaturi de aproape jumătate din cele de la suprafaţa soarelui în timpul reintrării în atmosfera terestră. Există întotdeauna momente de nesiguranţă când o navă cu astronauţi revine pe pământ. Viteza acesteia fiind foarte mare, gaze supraîncălzite înconjoară nava, blocând orice fel de comunicaţii radio. Cu toate acestea, camere de vedere performate au reuşit să surprindă Orion şi spectaculoasa imagine cu cele 11 paraşute ale sale deschizându-se pe rând, fapt care a demonstrat că totul a decurs conform planificării. Specialiştii de la NASA se gândesc deja la următoarea etapă a proiectului Artemis.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 decembrie)/opopescu/dsirbu