La Braşov începe Festivalul de Carte şi Muzică din Piaţa Sfatului

La Braşov începe, astăzi, Festivalul de Carte şi Muzică din Piaţa Sfatului. Corespondentul Radio România Actualităţi, Mădălin Iacob, relatează.

Reporter: Braşovul se pregăteşte de un sfârşit de săptămână cu muzică şi carte. Festivalul, organizat de Asociaţia Culturală Libris şi Primăria Braşov, a ajuns la a IV-a ediţie. În Piaţa Sfatului din Braşov sunt deja amplasate 45 de standuri ale editurilor şi furnizorilor de carte. În cadrul Festivalului de Carte şi Muzică vor avea loc mai multe lansări de carte, dar şi expoziţii de artă fotografică, de sculptură şi artă grafică. Ca în fiecare an, în cadrul festivalului nu vor lipsi spectacolele de muzică populară, folk şi pop. Festivalul de Carte şi Muzică din Piaţa Sfatului din Braşov va începe, astăzi, la ora 12:00, şi se va încheia duminică seara.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iulie