Parlamentul de la Atena a eşuat să îl aleagă în funcţia de preşedinte al ţării pe candidatul propus de de guvern

În Europa, parlamentul de la Atena a eşuat în a această seară să îl aleagă în funcţia de preşedinte al ţării pe candidatul propus de de guvern. Este vorba despre Stavros Dimas, fost comisar european şi membru al partidului de dreapta, Noua Democraţie. Urmează o nouă încercare pe 23 decembrie.
Rezultat previzibil, propunerea coaliţiei guvernamentale, unicul candidat la Preşedinţia Republicii Elene, Stavros Dimas, fost ministru şi comisar european, nu a întrunit, potrivit regulamentului legislativului de la Atena, suficiente voturi pentru a fi ales astăzi în funcţia de şef al statului. Acesta ar fi avut nevoie de încă 40 de voturi din minimul de 200 necesare. Numărul total corespunzător celor 300 de mandate parlamentare a însumat cinci absenţe şi exprimate prin apel nominal 160 de voturi pentru, respectiv 135 împotriva candidaturii Dimas. Deputaţii care fie ar fi dorit să se exprime împotriva propunerii guvernului, fie să transmită mesajul unei lipse de opţiuni, nu au putut să declare decât „prezent”. De asemenea, procedura prevăzută nu a permis prealabil dezbateri în plen, numai consultări la nivelul grupurilor parlamentare. După finalizarea votului din această seară, preşedintele parlamentului elen, Vanghelis Meimarazis, a anunţat că următorul tur al scrutinului prezidenţial a fost programat pentru marţi, 23 decembrie, la ora 12:00.
Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, premierul Antonis Samaras a subliniat:”toţi deputaţii îşi vor da seama că ţara nu trebuie să intre într-o nouă aventură în aceste condiţii dificile” şi de asemenea că speră ca preşedintele propus să fie în cele din urmă ales. Desemnarea şefului statului elen este miza echilibrului politic invicat atât pe plan intern cât şi în relaţia cu partenerii externi, în esenţă garanţia continuării politicilor de austeritate pe care Grecia şi le-a asumat. Acuzate de dependenţă în faţa creditorilor internaţionali şi marcate de o scădere pe acest fond a credibilităţii în ceea ce priveşte apărarea intereselor naţionale, coaliţia guvernamentală este conştientă de dificultatea impunerii candidatului său. Cu toate acestea, eforturile de atragere a sufragiilor din partea celorlalte formaţiuni parlamentare vor continua şi în următoarele zile. În cazul în care majoritatea nu va putea fi întrunită nici în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, nici în cel de-al treilea şi ultimul, programat pentru 29 decembrie, când pragul scade la 180 de voturi, atunci vor fi organizate alegeri legislative anticipate. Ascensiunea constantă a partidului stângii radicale „Syriza”, aflat în prezent pe primul loc în sondajele de opinie, consecinţă a politicilor antipopulare ale guvernului îi determină pe analiştii politici să aprecieze că este foarte posibil ca în curând Grecia să se confrunte cu noi proviocări.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 decembrie)