Parmegiana, mâncarea preferată a trupelor care asigură securitatea Papei

Parmegiana, vinete cu parmezan, este mâncarea preferată de soldaţii Gărzii Elveţiene care asigură securitatea Papei la Vatican, a declarat bucătarul-şef al gărzii, David Gajser, în noua sa carte de bucate „Pofta bună”. Parmegiana, aşa cum preferă să-i spună cei 110 soldaţi ai Papei, se face din felii de vinete prăjite, peste care se pune suc de roşii şi mozzarella, şi totul se coace 15 minute la cuptor. „Acest fel de mâncare este preparat destul de des la cantina Gărzii Elveţiene”, a declarat Gajser, care a adăugat că majoritatea bucătarilor sunt maici de origine poloneză. Garda Elveţiană, care are cel mai redus număr de soldaţi, este una dintre cele mai vechi armate din lume, iar membri ei sunt recunoscuţi după uniformele albastru-aurii, în stil renascentist. Garda îl protejează pe Papă şi participă la ceremonii, iar membrii ei pot fi doar cetăţeni elveţieni.