Muzeul Național de Istorie a României participă la Spotlight Festival

Ca urmare a hotărârii UNESCO, anul 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internațional al Luminii, scopul acestei acțiuni fiind acela de a se promova o mai bună înțelegere la nivel public și politic a rolului central al luminii în cadrul lumii moderne. Astfel, Primăria Municipiului București și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București organizează în perioada 23-25 aprilie prima ediție a Festivalului Internațional al Luminii, Spotlight.

În cadrul primei ediții a Spotlight Festival, Calea Victoriei se va aprinde de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piața Națiunilor Unite,  transformându-se într-o expoziție-gigant, iar spațiile publice vor fi revitalizate prin intermediul instalațiilor interactive și al spectacolelor de lumini.
Muzeul Național de Istorie a României ( MNIR) are bucuria de a fi gazda unei astfel de instalații, al cărei joc de lumini va anima, timp de trei zile, fațada clădirii și va evidenția specificul arhitectural al muzeului într-o manieră inedită. Astfel, Lux Magnetica – instalație biomimetică interactivă realizată de Modulab – va însufleți MNIR, luând forma unui banc de meduze ce reacționeză prin variații de lumină la proximitatea oamenilor. Prezența acestor forme luminoase în spațiul monumentalist al muzeului, complementară proiecțiilor mapate pe suprafața acestuia, va adăuga un accent suprarealist întregului peisaj.
În total, Calea Victoriei și Centrul Istoric vor fi gazda a 16 instalații de artă, printre care se numără proiecte prezentate în cadrul celor mai mari festivaluri de acest gen din Europa, dar și lucrări realizate de artiști români. Parteneriatul dezvoltat cu Signal Festival (Cehia) va asigura prezența unor instalații cu dimensiune internațională precum Cloud, Large Pendulum Wave, Chill_Voxel#4, Metropolia și The Sun, care vor împânzi traseul Spotlight și care vor încuraja oamenii să interacționeze cu obiectele de artă.