În România nu se respectă legislaţia în privinţa centralelor de apartament

În România, nu se respectă legislaţia în privinţa centralelor de apartament. Vicepreşedintele Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei, Emil Calotă, a atras atenţia astăzi asupra faptului că normele în vigoare din 2006 interzic existenţa mai multor sisteme de încălzile într-un bloc de locuinţe. El a mai semnalat că în prezent proprietarii unor astfel de dispozitive nu sunt obligaţi să le schimbe dacă au fost folosite mai mult de 10 ani, deşi pot reprezenta riscuri.
Emil Calotă: Să nu uităm că în România avem o prevedere legală foarte fermă. Legea 325 din 2006 obligă fiecare condominium de fiecare bloc să aibă o singură soluţie de încălzire, o chestiune pe care o încălcăm în toate oraşele mari. În fiecare bloc sunt şi centrale individuale, sunt şi oameni legaţi la SACET-uri, cum e la RADET în Bucureşti. Cei care au sisteme individuale se supun altor reguli.
Vicepreşedintele Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei, Emil Calotă, a mai spus şi că preţul gazelor naturale va mai creşte, potrivit calendarului de liberalizare, în iulie anul viitor, transmite reporterul nostru, Alice Georgescu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 25 august)