Printre victimele exploziilor de la Ankara nu se află cetăţeni români, anunţă Ministerul român de Externe

Ministerul român de Externe anunţă că, din informaţiile primite până acum de la autorităţile turce, nu se află români printre victimele exploziilor de acum două zile de la Ankara. Ministerul precizează, pentru Radio România Actualităţi, că până acum niciun cetăţean român nu a solicitat asistenţă consulară din partea Ambasadei României la Ankara. Potrivit primelor informaţii obţinute de la autorităţile turce, în acest moment procedurile de identificare a victimelor sunt în curs. Misiunea diplomatică română este în legătură permanentă cu autorităţile turce. În prezent, pe site-ul Ministerului de Externe este postată o alertă de călătorie pentru Turcia.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie)