Premierul Victor Ponta şi-a depus mandatul

Victor Ponta: Bună ziua. Aş vrea să spun câteva cuvinte în calitatea de prim-ministru al Guvernului, pe care o exercit şi astăzi, şi anume faptul că în ultimele zile, alături de colegii mei, mi-am folosit toate eforturile şi resursele pentru a încerca să ajutăm victimele, cei care au de suferit şi au avut de suferit în urma tragediei de vineri seară, şi vreau să mulţumesc încă o dată tuturor pompierilor, medicilor, cei care şi-au făcut datoria. Vreau să-i apăr în continuare, pentru că fără pompieri şi fără medici, asemenea tragedii se vor repeta şi cred că merită să îi sprijinim şi să nu considerăm că noi, din faţa televizoarelor, suntem mai buni decât cei care intervin. Vreau să le mulţumesc încă o dată şi în persoana domnului Bănicioiu şi a domnului Arafat, de fapt vreau să mulţumesc tuturor medicilor şi pompierilor, care şi-au făcut şi îşi fac datoria. Răspunderea juridică va fi stabilită de către justiţie, şi am văzut că a început acest lucru. Sper doar să nu fie vorba de răzbunare, ci doar de responsabilitate juridică şi să nu ne păcălim că principalii vinovaţi sunt lăcomia şi iresponsabilitatea şi dacă pedepsim pe altcineva şi nu lăcomia şi responsabilitatea, vom repeta aceste tragedii. În acelaşi timp, însă, am obligaţia să constat supărarea legitimă care există în cadrul societăţii şi dorinţa din nou legitimă de a avea responsabilităţi mai mari decât ale patronilor de la firma respectivă. Oamenii simt nevoia de mai mult şi ar fi o mare greşeală din partea mea să ignor acest lucru. Nu vreau şi nu cred că este corect să las această responsabilitate nici pe seama celor care au fost în teren, nici pe seama primarilor, secretarilor de stat, miniştrilor. Sunt gata să fac eu acest gest, pe care o parte importantă din societate îl aşteaptă, şi, evident, începând cu ziua de astăzi, îmi depun mandatul de prim-ministru, implicit şi al Guvernului României şi fac acest lucru pentru că în anii în care am făcut politică, rezist la orice bătălie cu adversarii politici, niciodată însă nu mă bat cu oamenii şi cred că ar fi o mare greşeală şi cred că am avea toţi de suferit. Vreau, de asemenea, să spun că supărarea, suferinţa legitimă a oamenilor nu trebuie să degenereze într-un joc politic sau jocuri de putere cu efecte negative imposibil de anticipat şi cred că agresivitatea, intoleranţa şi violenţa chiar verbală e un cost pe care nu trebuie să ni-l asumăm dacă vrem să trăim într-o ţară care se îmbunătăţeşte în fiecare zi.

Sper ca depunerea mandatului meu şi a guvernului să satisfacă aşteptările celor care au protestat şi să revenim cât mai rapid la raţiune şi la soluţii raţionale pentru ceea ce e de făcut în România. Am obţinut cu greu în ultimii ani rezultate economice şi sociale remarcabile şi, dacă avem o perioadă lungă de instabilitate, de tulburări sociale şi politice, putem să pierdem tot şi să ne întoarcem la momentul 2012. De altfel, într-un climat de instabilitate politică şi tulburări sociale, cu oameni în stradă, e imposibil să promovezi noi proiecte pozitive. Eu mă pricep doar la proiecte pozitive. Cei care cred că doar cu ură şi fiind contra pot să conducă o ţară vor constata, cum au constatat şi în 2012, că nu e aşa.
Vreau să mulţumesc tuturor celor care au votat acest guvern, liderilor coaliţiei de guvernare şi parlamentarilor care au fost alături de guvern de fiecare dată cu loialitate şi sunt, de asemenea, convins că forţele politice şi parlamentarii care ne-au sprijinit au de ce să se mândrească cu rezultatele economice şi sociale ale guvernului.
Vreau să fac o singură observaţie, şi nu mă refer la nimeni în mod special şi nu este, doar aşa, o experienţă după aceşti ani: cei care speculează în sens politic suferinţa oamenilor mai devreme sau mai târziu vor plăti un preţ foarte scump şi mi-e teamă că o să am dreptate. Vreau doar să vă asigur că până la momentul formării unui nou guvern, în urma discuţiilor dintre preşedinte şi partidele parlamentare, bineînţeles ne îndeplinim atribuţiile de fiecare zi şi, imediat ce noul guvern va fi instalat, putem să predăm o situaţie economică şi socială mult mai bună decât cea pe care am preluat-o.
Acestea erau lucrurile pe care vroiam să vi le spun. Procedurile politice urmează în cursul zilei. Mulţumesc celor doi colegi ai mei care au fost alături de mine. La ora 16:00 o să avem o şedinţă de guvern, ca să le mulţumesc tuturor colegilor miniştri şi să pregătim perioada de tranziţie către viitorul guvern. Vă mulţumesc.

RADOR