Festivalul Internaţional de Film Transilvania

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se deschide astăzi cu premiera mondială a filmului „6,9 pe scara Richter”. Proiecţia, care începe de la ora 21:45, va avea loc în Piaţa Unirii din Cluj Napoca în prezenţa regizorului Nae Caranfil. Alte filme, dar şi evenimente speciale, precum spectacolul cu efecte pirotehnice al trupei franceze France Express sau evoluţia Orchestrei Operei Maghiare din Cluj, fac parte din programul festivalului la acest sfârşit de săptămână. La TIFF va fi proiectat în premieră în România şi filmul „Câinii”, distins cu Premiul Criticii la Cannes. Invitata specială a ediţiei de anul acesta este actriţa Sophia Loren, care vine pentru prima dată în România. Ea va primi premiul pentru întreaga carieră la gala de închidere a festivalului care va avea loc pe 4 iunie la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 mai)