Bolicardiovasculare.ro, un site în sprijinul personalului medical, al autorităţilor şi al pacienţilor

Personalul medical, autorităţile şi pacienţii vor avea la dispoziţie primul site care îşi propune să informeze despre bolile de inimă. Astfel, pe site-ul bolicardiovasculare.ro cei interesaţi pot găsi informaţii despre tratamente şi terapii din ţară şi din străinătate, dar şi despre legislaţie. România se află pe locul întâi la mortalitate din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 198 decese la suta de mii de locuitori. Multe dintre aceste boli pot fi prevenite printr-un stil de viaţă sănătos şi prin accesul la tehnologii moderne ale medicinei – spun autorii site-ului. Medicii mai atrag atenţia că trebuie să crească investiţiile în sănătate.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iunie