Premierul britanic Theresa May a acceptat demisia ministrului de externe, Boris Johnson

Ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a demisionat, adâncind criza politică cu care se confruntă guvernul de la Londra cu mai puţin de nouă luni înainte de retragerea ţării din Uniunea Europeană. Decizia domnului Johnson vine după demersul similar anunţat duminică de ministrul pentru Brexit, David Davis. Demisiile celor doi miniştri au loc după ce guvernul a convenit vineri să susţină propunerile premierului Theresa May cu privire la o aliniere comercială apropiată de Uniunea Europeană. Adresându-se parlamentului, Theresa May a respins aluziile opoziţiei conform cărora guvernul său s-ar afla în criză. Downing Street a comunicat că premierul a acceptat demisia lui Boris Johnson, căruia îi mulţumeşte pentru activitatea sa, şi va anunţa în curând numele persoanei care îl va înlocui în funcţie./mbrotacel/gioan

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 iulie)