Calendarul evenimentelor, 14 decembrie – selecţiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Bruxelles: Preşedintele Klaus Iohannis participă, în zilele de 13 şi 14 decembrie, la reuniunea Consiliului European. Programul zilei:

  • ora 10:30 (ora României) – participare la reuniunea România – Finlanda – Croația – la sediul Consiliului European
  • ora 11:00 – participare la reuniunea Consiliului European – la sediul Consiliului European, Clădirea Europa
  • ora 14:00 – participare la Summitul zonei Euro în format extins

 

– Uniunea Europeană

* Institutul European din România (IER), cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, în marja Președinției României la Consiliul UE, organizează conferința cu tema „Unitate în diversitate. UE încotro?” – ora 9:30, la Hotel Ramada Majestic, sala „I.L. Caragiale”, Calea Victoriei nr. 38-40, et. 1. Conferința se va încheia cu festivitatea de decernare a Premiilor de Excelență IER, aflate în acest an la a IX-a ediție. Urmează să participe: George Ciamba, ministrul delegat pentru afaceri europene, Andi Cristea, membru al Parlamentului European, Gabriela Crețu, senator, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene, Senatul României, Daniel Dăianu, academician, prof. univ. Școala Națională de Studii Politice și Administrative, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, Bogdan Murgescu, prof.univ.dr., Facultatea de Istorie, Universitatea din București, Mircea Vasilescu, conf. dr., Facultatea de Litere/Departamentul de Studii Literare, Universitatea București, Gabriela Drăgan, prof.univ.dr., director general al Institutului European din România

 

– Ministere

* Ministerul Apărării Naţionale organizează, între orele 10:00 și 14:00, la Santa Claus Kingdom de la Romexpo (Pavilion C1), evenimentul special „Crăciunul se petrece în marea familie a Armatei României”. Astfel, copiii militarilor decedați sau răniți în acțiuni militare se vor distra pe pista de karting și pe peretele de escaladă şi vor participa la curse cu obstacole. Evenimentul, aflat la cea de-a X-a ediție, este organizat în acest an de Direcția calitatea vieții personalului, în parteneriat cu Asociaţia „Camarazii” și cu sprijinul Santa Claus Kingdom și Companiei Naționale Romtehnica S.A.

* Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, participă la evenimentul de acordare a celor mai importante distincții ale MAI sportivilor și antrenorilor de la C.S. Dinamo care au obținut rezultate foarte bune în competițiile din acest an – ora 11:00, la sediul MAI din Piața Revoluției nr. 1A

* Are loc cea de-a III-a reuniune a Comitetului Interguvernamental româno-palestinian – ora 11:00, la sediul MAE. Din program:

  • Declarații de presă susținute de ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, împreună cu ministrul afacerilor externe și expatriaților din Palestina, Dr. Riad Malki – ora 13:10, la sediul MAE

 

 

– Apărare, Interne

* Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Educaţiei Naţionale, conferinţa „#WeAreNATO” cu tema „Fake news şi impactul acestui fenomen asupra securităţii şi apărării” – ora 10:00, la sediul SNSPA, Bd. Expoziţiei nr. 30A

* Fălticeni, jud. Suceava: Are loc dezvelirea plăcii comemorative a căpitanului francez Paul Berge, membru al Misiunii Franceze în România, în timpul Primului Război Mondial, căzut în marea bătălie de la Oituz, în anul 1917 – ora 12:00, la sediul Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş”. Totodată, va avea loc dezvelirea unei plăci în amintirea marii unităţi care a funcţionat în Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni – Regimentul 16 Dorobanţi „Mareşal Jozef Pilsudski”

* Jud. Ilfov: De la ora 10:00, Moș Crăciun va ateriza în Baza 90 Transport Aerian a Forțelor Aeriene Române, din Otopeni, pentru a aduce daruri copiilor personalului militar și civil, în cadrul Serbării Pomului de Crăciun – Str. Zborului nr. 1

 

– Partide

* Depunerea moţiunii de cenzură „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, de către reprezentanţii PNL, USR şi PMP; declaraţii de presă – ora 9:45, nivel P1

* Alba Iulia: Conferinţă de presă organizată de PNL Alba, la care participă preşedintele Partidului National Liberal, Ludovic Orban – ora 14:00, Str. Basarabiei nr. 3

* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de ALDE Bistriţa-Năsăud – ora 10:00

* Cluj-Napoca: Cea de-a VI-a Conferinţă a delegaţilor Organizaţiei de Femei a UDMR – ora 16:00, la Hotelul Agape, sala Marton Aron, Str. Iuliu Maniu nr. 6

 

– Culte, Biserică

* Cluj – Napoca: Întâlnirea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei cu reprezentanţii presei scrise şi audio vizuale pentru tradiţionalul mesaj de Crăciun şi Anul Nou – ora 13:00, la reşedinţa mitropolitană din Piaţa Avram Iancu nr. 18

* Iaşi: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei organizează tradiţionalul concert de colinde, sub titulatura „Colinde la Centenar” – ora 18:30, la Palas Mall – Atrium. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, reuneşte coruri ieşene şi coruri cu tradiţie bogată din ţinuturile Moldovei de Nord, din Bucovina, din partea de est a Moldovei şi din Moldova de peste Prut

 

– Ambasade

* Editura Cartea Copiilor, Citim Împreună România şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti organizează o seară de lectură, ce îl va avea ca invitat special pe ambasadorul Hans Klemm, care va citi împreună cu copiii cartea „Minunea de Crăciun a lui Jonathan Toomey” de Susan Wojciechowski – ora 17:00, la filiala „Emil Gârleanu” a Bibliotecii Metropolitane, Bd. Octavian Goga nr. 6, sector 3. Acest eveniment deschide seria de lecturi publice din cadrul campaniei educaţionale „Citeşte-i iepuraşului tău”, ce îşi propune să le amintească părinţilor români de beneficiile pe care le pot aduce doar 20 de minute de lectură în fiecare zi, încă de la naştere

 

– Administraţie

* Buzău: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Buzău – ora 12:00

* Cluj-Napoca: Şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural Cluj – ora 10:00, la Sala Mare a Palatului Administrativ, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 58

* Galaţi: Conferinţă de presă organizată de Primăria municipiului Galaţi – ora 11:00

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang, şi rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, pe tema înfiinţării Parcului Ştiinţific şi Tehnologic Bihor – ora 11:00, la Sala Mare de şedinţe a CJ Bihor

 

– Social

* Federaţia Română de Rugby, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, continuă campania de donare de sânge, cu a IV-a donare, ultima din 2018. Astfel, în sala de conferinţe a Federaţiei Române de Rugby, de pe Bd. Mărăşti nr. 18-20, sector 1, va fi amenajat, între orele 8:15 – 11:45, un centru de donare pentru cei care doresc să îşi ajute semenii

* Craiova: De la ora 19:00, la Meliss Events, Centura de nord, va avea loc, sub deviza „O respirație în plus pentru viață”, a II-a ediție a balului caritabil „Decembrie Magic”, având drept scop strângerea fondurilor necesare achiziționării unui aparat de asistare a tusei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Nr. 1 Craiova

 

– Economic

* Dezbatere „Impactul economic al industriei de petrol și gaze din România pe parcursul a 100 de ani: 1918-2018” – ora 10:30, la sediul BNR, în sala „Mitiță Constantinescu”. În deschidere, va susține o alocuțiune Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României

* Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va efectua recepţia lotului de 3,3 kilometri din Autostrada Bucureşti – Ploieşti (A3) construit de compania greacă Aktor. Deschiderea circulaţiei va avea loc între orele 16:00 – 17:00

* Constanţa: Conferinţă de presă susţinută de directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, Nicolae Dan Tivilichi – ora 11:00

 

– Medicină, Sănătate

* Iaşi: Colegiul Medicilor Dentiști Iași organizează a III-a ediție a Balului Medicului Stomatolog Ieșean, eveniment ce va avea loc începând cu ora 19:00, la Hotel Unirea Iași

* Târgu-Mureş: Zilele Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş (10 – 14 dec.) . Programul zilei:

  • ora 10:00 – Deschiderea celei de-a XV-a ediţii a Concursului Ştiinţific Internaţional pentru Studenţi „Tudor Drăganu” – în Aula „Tudor Drăganu” a Facultăţii de Economie şi Drept. În acelaşi timp, în Aula Facultăţii de Medicină Dentară va avea loc evenimentul „Stop caries NOW for a cavity-free FUTURE”
  • ora 11:00 – Inaugurarea UMFST STORE, la Librăria Universităţii

 

– Învăţământ, Cercetare

* Braşov: Group of the European Youth for Change – GEYC deschide European Digital Youth Summit 2018, eveniment ce va avea loc în Aula „Sergiu Chiriacescu” a Universității Transilvania din Brașov, începând cu ora 10:00. În cadrul evenimentului vor fi găzduiţi 100 de reprezentanți din 10 – 15 țări: studenți, tineri, reprezentanți din mediul academic, nonguvernamental și al companiilor private pentru a dezbate împreună impactul proiectelor europene asupra beneficiarilor

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte, începând cu ora 13:00, activitatea cu tema „De la agresivitatea verbală la violenţa fizică”, cuprinsă în cadrul parteneriatului educaţional „Inteligenţa învinge violenţa!”, realizată în colaborare cu Poliţia de proximitate, Secţia 1 Craiova, şi Colegiul de Arte şi meserii „Constantin Brâncuşi”. Acţiunea se va desfăşura în sala „Adrian Păunescu” şi este coordonată de profesorii Anca Avram, Didona Stoica-Fetea, Mariana Novac şi Mariana Bănică

 

– Istorie

* În anul Centenarului Marii Uniri, Romfilatelia cinstește memoria eroilor care au luptat în Primul Război Mondial pe frontul invizibil al informațiilor, prin introducerea în circulație a emisiunii de mărci poștale „Eroii invizibili din spatele frontului”. Pe colița dantelată a emisiunii filatelice, cu valoarea nominală de 28,50 lei, sunt reprezentate trei dintre personalitățile care s-au remarcat pe frontul invizibil al informațiilor în anii Primului Război Mondial, respectiv col. Nicolae Condeescu, Ion Panaitescu și Romulus P. Voinescu. Emisiunea de mărci poștale „Eroii invizibili din spatele frontului” va fi disponibilă începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online

 

– Mass-media

* Jurnalistul Mihai Tatulici lansează „Istoria gastronomiei românești” – o sinteză în premieră națională însoțită de 36 de rețete străvechi și vechi, tipărită sub prestigioasa egidă a Editurii Academiei Române – ora 17:00, la sala Mitiţă Constantinescu a Băncii Naţionale a României, Str. Lipscani nr. 25, sector 3

 

– Manifestări organizate cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea actorului Radu Beligan (1918 – 2016)

* Sesiunea omagială „Radu Beligan – un centenar de la naştere”, organizată de Academia Română, prin Secția de arte, arhitectură și audio-vizual și care beneficiază de parteneriatul Asociației „Radu Beligan” – ora 11:00, la Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. Sesiunea va fi onorată de prezența acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de arte, arhitectură și audio-vizual, care va evoca personalitatea artistică a maestrului Radu Beligan, ales membru de onoare al Academiei Române în anul 2004 chiar la propunerea și cu susținerea acad. Răzvan Theodorescu. La manifestare vor participa actrițele Simona Bondoc, Valeria Gagialov, maestrul Dorel Vișan, regizorul Grigore Gonța, ambasadorul Andrei Magheru, scriitoarele Oana Maria Cajal și Anamaria Beligan

* Evenimentul „Centenar Radu Beligan” organizat de Teatrul Naţional Bucureşti, în parteneriat cu Primăria Capitalei şi Centrul Cultural ArCub, la o sută de ani de la naşterea maestrului Radu Beligan – la Teatrul Naţional Bucureşti. Evenimentul va fi moderat de criticul de teatru Marina Constantinescu. Programul zilei:

  • ora 17:00 – Proiecție video-mapping pe fațada Sălii Studio; Foaier Sala Studio: Vernisajul expoziției Radu Beligan (expoziția va fi deschisă între 14 și 21 decembrie)
  • ora 17:30 – Lansarea Albumului „Radu Beligan – 100” – Foaier Sala Studio
  • ora 18:00 – Evocare Radu Beligan – la Sala Pictură, cu participarea: Felix Alexa, Simona Bondoc, Ion Caramitru, Mihai Călin, Florina Cercel, Marius Manole, Sanda Manu, Maia Morgenstern, Ludmila Patlanjoglu, Mircea Rusu, Adrian Vasilescu

* Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând de astăzi, o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Radu Beligan. „Aversul monedei redă o compoziţie reprezentând spectacole de teatru şi film, inscripţia în arc de cerc „ROMÂNIA”, stema României, valoarea nominală „10 lei” şi anul de emisiune „2018”. Reversul monedei prezintă portretul actorului Radu Beligan şi inscripţiile în arc de cerc „Radu Beligan” şi „100 de ani de la naştere”. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României

 

– Cultură

* Orchestra Naţională Radio susţine un concert, sub bagheta dirijorului Hossein Pishkar, alături de solistul Ştefan Cazacu – violoncel – ora 19:00, la Sala Radio

* Muzeul Național de Istorie a României organizează, în parteneriat cu Asociația Femeilor Universitare, evenimentul „100 de ani de demnitate românească” dedicat Centenarului Marii Uniri – ora 10:00, la sediul muzeului, Calea Victoriei nr. 12, sector 3, sala Mihai Viteazul, et. 2, cu acces prin Str. Poștei, intrarea B

* Cea de-a IX-a  ediţie a Cafenelei de Inovare va avea loc, de la ora 12:00, la TechHub Bucharest, Str. Nicolae Filipescu nr. 39-41

* Lansarea volumului de versuri „Porţia de existenţă”, autor Victoria Milescu, apărut la editura eLiteratura, în 2018 – ora 13:00, la Librăria „M. Sadoveanu”

* Premiile Creativităţii ARCUB – UNATC 2018 – ora 16:00, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Sala Ileana Berlogea

* Între 14 şi 16 decembrie, Primăria Municipiului Bucureşti şi Teatrul „Ion Creangă” organizează pentru publicul de toate vârstele, în Parcul Regele „Mihai I” (Herăstrău – Intrarea Charles de Gaulle), pentru a celebra „Crăciunul Copiilor”, într-un spaţiu magic, împodobit cu ghirlande din zâmbete şi beteală de surprize. Programul celei de-a IV-a ediţii „Crăciunul Copiilor” se deschide, de la ora 17:00, cu vizita primelor cete de colindători: Alina Sorescu şi atelierul ei de muzică pentru copii şi grupul „Mlădiţele Ilfovene”, care aduce în dar colinde din vremuri de demult. Sărbătoarea muzicală continuă sâmbătă, 15 decembrie, şi duminică, 16 decembrie, alături de Corul de Copii al Operei Naţionale Bucureşti, Grupul coral Minisong, Corul de Copii Sunetul Muzicii, Corul Contrapunct, Clubul Vedetelor, trupa Dream Walkers şi tânăra solistă Bianca Lixandru (BiBi). Din program nu lipsesc spectacolele de teatru, teatru-circ și teatru de păpuși pentru cei mici. Timp de trei zile, aceștia vor putea urmări spectacole puse în scenă de Teatrul Ion Creangă și Compania de teatru de animație MAG, dar și momente de improvizație după fabule și povestiri cu tâlc

* „Tripticul” de Giacomo Puccini – Operă în Concert – spectacol dedicat aniversării a 100 de ani de la premiera absolută – ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti

* Muzeul Municipiului București prezintă, de la ora 19:00, spectacolul „Aventură și magie cu baronul Münchhausen” – la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr. 151. Cu: actrița Irina Movilă și Marius Drăguș. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Alba Iulia: Lansarea romanului poliţist „Studenta criminală”, autor, jurnalista Eugenia Crainic – ora 11:00, la Sala festivă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba. Participă: psiholog Sorina Ţogoie şi colonel (r) Dorin Oaidă. La finalul evenimentului, autoarea va acorda autografe. De la ora 17:00, va avea loc cea de-a doua lansare a cărţii – la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba. Ambele evenimente vor fi moderate de scriitoarea Daniela Floroian. Activitatea face parte din programul „4. Animaţie Culturală proiectul 4.9 Lansări de carte”, şi este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte, începând cu ora 14:30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Reflexii şi documentări la 100 de ani de la Marea Unire”, coordonat de dr. Liviu Stan

* Focșani: Gala „Cantus Mundi”, în cadrul căreia vor cânta peste 400 de copii din rețeaua Cantus Mundi – ora 16:00, la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia”. Cele 14 coruri participante își vor uni vocile în interpretarea pieselor „O, ce veste minunată!” și Imnul Cantus Mundi. Copiii vor fi conduși de Dumitru Săndulachi, dirijorul Corului de Cameră „Pastorala”, ansamblu înființat în 1976 în Focșani, cu suportul maestrului Marin Constantin

* Humuleşti: Cea de-a 49-a ediţie a Zilelor „Ion Creangă” – ora 12:30, la Casa Memorială „Ion Creangă”

* Târgu-Mureş: Teatrul Naţional (prin cele două Companii ale sale, Liviu Rebreanu şi Tompa Miklos) organizează, în cadrul evenimentului „Teatru La Centenar”, vernisajul unei expoziţii retrospective ce cuprinde fotografii şi materiale de arhivă care au ca subiect producţiile teatrale târgumureşene realizate de către Teatrul Naţional Târgu-Mureş, producţii româneşti pe texte maghiare şi producţii maghiare pe texte româneşti – ora 18:00, în foaierul Sălii Mari

* Timișoara: De la ora 12:00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, va avea loc  lansarea volumului „Revoluția de la Timișoara în context național și internațional”, de Lucian Vasile Szabo și a revistei Memorial, nr. 2 (22), 2018

* Timişoara: Noua librărie Humanitas de la Timișoara se va deschide astăzi, de la ora 18:00, ocazie cu care iubitorii de carte și artă japoneză sunt invitați să participe la evenimentul de prezentare a acestui nou spaţiu cultural al Timișoarei, aflat la intersecția străzilor Episcop Augustin Pacha și Eugeniu de Savoya. La deschiderea festivă vor vorbi Gabriel Liiceanu, Mircea Mihăieș, Lidia Bodea, Ștefan Liiceanu, creatorul magazinului artizanal japonez Takumi, și Mihail Coșulețu, artistul vizual care a realizat proiectul de amenajare a librăriei

* Timişoara: Orchestra Simfonică Radio din Ucraina va concerta la Timișoara pe scena Operei Române, de la ora 20:00. Ukrainian Radio Symphony Orchestra va interpreta cel mai important repertoriu al Balului Operei din Viena, care va cuprinde opere ale dinastiei Strauss, Franz Lehar, Emmerich Kalman, Joseph Lanner si ale altor compozitori celebri ai muzicii vieneze din secolele XVIIIşi XIX. Orchestra va fi compusă  din 36 de  instrumentişti iar pe acordurile vieneze va dansa Corpul de Balet „Aniko Ballet”

* Belgrad, Serbia: Dirijorul Cristian Mandeal revine, în această seară, la pupitrul orchestrei Filarmonicii din Belgrad cu programul Ascension 2, avându-l ca solist pe pianistul David Fray. Cristian Mandeal va prezenta un program ce cuprinde lucrările : A. Pärt – Fratres, F. Chopin – Concertul pentru pian nr. 2, F. Delius – The Walk to the Paradise Garden, R. Strauss – Moarte și Transfigurație

* Białystok, Polonia: În perioada 14 – 16 decembrie, are loc cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Culturii Esperanto „Zilele Zamenhof”, care cuprinde şi două evenimente româneşti: prezentarea expoziţiei de fotografie „Imagini din Bucureştiul evreiesc” şi lansarea cărţii „Max Blecher – Opere (aproape) complete”, în limba esperanto. Festivalul „Zilele Zamenhof” este organizat de Centrul pentru Cultură al oraşului Białystok şi de Asociaţia Esperantiştilor Polonezi, şi se află sub Patronajul Onorific al Primarului oraşului Białystok. Evenimentele româneşti sunt realizate în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Varşovia

 

– Sport

* Are loc Gala Sportului Dinamovist – ora 11:00, la sediul MAI – intrarea principală

* Conferinţă de presă susţinută de antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic – ora 11:00, la sala de evenimente a stadionului Dinamo

* Editura Corint lansează a II-a ediţie a cărţii „Tenis – sportul inventat de diavol”, scrisă de Adrian Fetecău – ora 15:00, la Librăria „Mihai Eminescu”, Bd. Regina Elisabeta, nr. 16

* Are loc meciul dintre echipele masculine ale României şi Belgiei, din Grupa 1 a preliminariilor Campionatelor Europene de tenis de masă din 2019 – ora 17:00, incinta Televiziunii Române, Studioul Pangrati, intrarea Pangrati

* Este programat un meci din Liga Naţională de baschet masculin: Dinamo Ştiinţa Bucureşti – CSM CSU Oradea – ora 17:00, la Sala Dinamo

* Se joacă două meciuri din etapa a 9-a a Diviziei A1 la volei feminin:

  • CSM Bucureşti – CSM Volei Alba-Blaj – ora 19:00
  • CS Dinamo Bucureşti – CSM Târgovişte – ora 19:30

* Braşov: În perioada 14 ‐ 16 decembrie, se va desfăşura cea de‐a III-a ediţie a Turneului Campionilor Tenis 10 FRT & Tenis Teens. Evenimentul Federaţiei Române de Tenis va fi organizat de CS Lechner Tennis School. Festivitatea de deschidere va avea loc în piaţeta din Mall-ul Coresi, iar turneul se va desfăşura la baza Tenis Arena, din Braşov (Bd. Griviţei 1W)

* Chiajna, jud, Ilfov: Se dispută primul meci din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal: CS Concordia Chiajna – CSM Politehnica Iaşi – ora 20:00, pe Stadionul Concordia

* Craiova: Cătălin Moroşanu va bifa al treilea oraş din turneul său de retragere, astăzi, când îl va înfrunta pe luptătorul croat Ivu Cuk, la Sala Polivalentă din Craiova, în principalul eveniment al galei „Dynamite Fighting Show 3”

 

– Diverse

* Are loc Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou intitulat „Florile Dalbe” – la Muzeul Naţional al Satului (14 – 16 dec.). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Radio România Antena Satelor şi Radio România Actualităţi. Din program:

  • ora 9:00 – Târgul de cadouri „Din tolba lui Moş Crăciun!”
  • ora 12:00 – Iată vin colindătorii! – Grupul de colindători al Centrului de zi Clubul Seniorilor Covasna, Bucureşti, sector 4

* Brașov: Cadouri de Crăciun hand-made vor aduce artişti locali la Centrul Cultural Reduta, în perioada 14 – 16 decembrie. Astfel, braşovenii vor putea cumpăra cadouri unice, realizate de meşteşugari, în cadrul Târgului de Crăciun, ce va fi deschis în fiecare zi, între orele 11:00 – 20:00, fiind organizat de Galeria Mică

* Cluj–Napoca: În perioada 14 – 16 decembrie, are loc Simpozionul Național de Crăciun, care se va desfășura în cadrul Cupolelor din Grădinița Waldorf – ora 17:30

* Sibiu: Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Handmade Creative Buzz – zilnic între orele 10:00 şi 20:00, la Forumul German Sibiu din Str. General Magheru nr. 1-3 (14 – 16 dec.)

* Sibiu: Organizatorii – Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu – ai Târgului de carte şi terapii complementare – „alterNativ”, ediţia a II-a, au pregătit un maraton de evenimente care se vor desfăşura pe parcusul a 3 zile, în perioada 14 – 16 decembrie, în spaţiile Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu: 32 de conferinţe tematice, 28 de ateliere, 4 spectacole iniţiatice, activitate de prezentare la 9 standuri cu cărţi pe temă de sănătate şi evoluţie personală şi spirituală, 18 standuri de alimente bio şi raw vegane, produse terapeutice şi ambientale, remedii şi 19 standuri de servicii de terapie şi consultanţă – 14 decembrie (orele 11:00-22:00), 15 decembrie (orele 9:00-22:00), 16 decembrie (orele 9:00-22:00), în spaţiile programate pentru evenimente:

  • Biblioteca judeţeană ASTRA Sibiu, corp A şi corp B – Str. George Bariţiu nr. 5-7
  • Sala Festivă BJA – corp A, etaj 2 destinată conferinţelor şi spectacolelor
  • Sala de Lectură Periodice BJA – corp A, etaj 1, destinată atelierelor
  • Foaier BJA – corp B, parter destinat standurilor cu carte şi produse
  • Sala de Consiliu – corp B, etaj 1, destinată atelierelor
  • Sala de Lectură – corp B, etaj 5, destinată standurilor cu produse şi servicii terapeutice
  • Studioul KeepGiving Yoga – Sibiu, Alexandru Xenopol, nr.12, ap.5, destinat atelierelor
  • Yoga Sibiu Studio – Sacred Arts, Sibiu, Str. Banatului, nr. 7, destinat atelierelor

 

– S-a întâmplat într-o zi de 14 decembrie

* Acum 738 de ani (1280), apărea prima atestare documentară a Sighişoarei (sub denumirea de Castrum Sex – „A şasea cetate”)

* Se împlinesc 560 de ani (1458) de la atestarea documentară a municipiului Oneşti, printr-un act de danie emis de cancelaria lui Ştefan cel Mare. Aşezarea de pe Trotuş apare, aşadar, consemnată într-un act de danie emis la 14 decembrie 1458 de cancelaria voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt din Suceava. Documentul se află expus la Muzeul de Istorie al municipiului Oneşti, alături de obiecte şi arme datând din acea vreme, descoperite de arheologi pe aceste meleaguri. În dulcele grai moldovenesc, Ştefan cel Mare şi Sfânt poruncea cancelarului să scrie următoarele rânduri: “Malurile, ţinutu Bacău, Cu mila lui Dumnezeu, noi Ştefan Voievod, domn ţarei Moldaviei, facem înştiinţare cu această carte domniei mele, tuturor cine o va vide, sau cetindu-se o va auzi, ca viind înainte noastră şi înainte boerilor noştri, mari şi mici, Maruşca, fata lui Andrieş Slujascul, giupăneasa lui Negrilă, de a sa buna voie şi’au dat satele şi moara, parte a ei, ci şi’au împărţit, înainte noastră şi înainte boierilor noştri, cu fraţii sei şi cu surorile sale şi au dat mănăstirei Bistriţii, unde este hramul Adormirea Preasfintei Născătoarii de Dumnezeu; numele satelor: giumătate de Slujeşti, unde au fost curtea tatălui ei, şi giumătate de moară şi din tot venitul, giumătate, şi la Maluri amândouă coturi Oneştii şi Lăbăseştii, şi fântâna Horgăi, unde au fost mănăstirea tătânesău ca să fie sfintei mănăstiri Bistriţii cu tot venitul. Iar hotarul numitelor sate să le fie pe unde din vechi s’au stăpânit. Pre care este credinţa a domniei mele, noi Ştefan Voievod şi credinţa mitropolitului nostru Teoctist, şi credinţa tuturor boerilor noştri, mari şi mici”

* Cu 551 de ani (1467), în zilele de 14 şi 15 decembrie, avea loc bătălia de la Baia, confruntare între domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), şi regele Ungariei, Mathias I Corvin (1458 – 1490), determinată de apropierea lui Ştefan de Polonia şi de faptul că Ungaria îl adăpostea din 1459 pe rivalul acestuia, fostul domn Petru Aron (1451 – 1452, 1454 – 1457). La rândul său, Ştefan atacase ţinuturile secuieşti (1461), Chilia (1462) şi sprijinise răscoala nobililor din Transilvania (1467). În aceste condiţii, Mathias Corvin decide să-l pedepsească pe Ştefan şi să-l înlocuiască cu Petru Aron, pe care-l adăpostea din anul 1459 şi care-i făgăduise ascultare. A fost ultima încercare importantă de restaurare, prin mijloace militare, a suzeranităţii ungare asupra Moldovei şi a prilejuit lui Ştefan cel Mare prima sa manifestare pe plan internaţional ca învingător al regelui Ungariei

* În urmă cu 314 ani (1704) era înfiinţat Spitalul Colţea, primul spital laic din Bucureşti şi din Ţara Românească, ctitorit de spătarul Mihai Cantacuzino. Organizarea și funcționarea spitalului s-a făcut după modelul spitalului “Ospedale di S. Lazzaro e Mendicanti” din Veneția

* Cu 154 de ani în urmă (1864), a fost inaugurată Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti (la 2/14 noiembrie acelaşi an apăruse Decretul privind înfiinţarea acesteia) (14/26)

* Se împlinesc 100 de ani (1918) de când, la „Metropolitan Opera” din New York, a avut loc premiera Tripticului de opere în câte un act – „Il Tabarro”, „Suor Angelica” şi „Gianni Schicchi” – al compozitorului italian, Giacomo Puccini

* Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite alegea, acum 72 de ani (1946), oraşul New York ca sediu permanent al forului mondial. Piatra de temelie a fost pusă la 24.X.1949 (de Ziua Naţiunilor Unite), sediul fiind inaugurat la 13.X.1952 (zona, de 18 acri, situată între străzile 42 şi 48 din cartierul East Manhattan, aparţine tuturor statelor membre ale ONU)

* Se împlinesc 70 de ani (1948) de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi India, la rang de legaţie (la 11.XI.1957 cele două ţări au ridicat relaţiile lor diplomatice la rang de ambasadă)

* Cu 63 de ani în urmă (1955), la această dată, era trimisă Guvernului român comunicarea oficială privind admiterea României în rândul statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (de către Dag Hammarskjold, secretarul general al organizaţiei din acea perioadă). Cererea oficială de admitere a ţării noastre în forumul mondial a fost prezentată, la 10.VII.1947 (la câteva luni după crearea ONU), primului secretar general al organizaţiei, Trygve Lie, de către ministrul român al afacerilor străine. În condiţiile create de începutul războiului rece, precum şi de faptul că România nu era recunoscută ca stat cobeligerant, admiterea sa în ONU a fost tărăgănată, deşi Guvernul român a revenit cu cereri în anii 1948, 1952 şi 1954, declarându-şi, de fiecare dată, voinţa de a accepta şi a duce la îndeplinire obligaţiile decurgând din Carta ONU. Primul ambasador al României la Naţiunile Unite a fost profesorul Athanase Joja

* Acum 58 de ani (1960) era creată Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), în baza unui acord semnat la Paris de 18 ţări europene, de SUA şi de Canada (şi-a început activitatea la 30.IX.1961). În prezent numără 34 de ţări membre. OECD reprezintă, în esenţă, cadrul organizatoric şi juridic înăuntrul căruia ţările membre studiază probleme comune din domeniile economiei, energiei, comerţului, mediului, educaţiei, forţei de muncă şi programelor sociale, comunicării etc., în vederea găsirii de soluţii pentru armonizarea lor

* Tot acum 58 de ani, era adoptată Declaraţia cu privire la Acordarea Independenţei Ţărilor şi Popoarelor Coloniale (la a 15-a sesiune a Adunării Generale a ONU)

* Cu 42 de ani în urmă (1976) avea loc inaugurarea Muzeului Teatrului Naţional din Iaşi

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ioan al Crucii, preot învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2018; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

 

– „Ziua Direcţiei Operaţii” a Armatei; prima structură centrală de operaţii militare din Armata României, ca parte componentă a Statului Major General, a fost înfiinţată la 14 decembrie 1859, prin Ordinul de zi nr. 123, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la numai o lună după constituirea Statului Major General

 

– 1887: S-a născut Virgil Madgearu, economist, sociolog şi om politic ţărănist; contribuţii la elaborarea unei teorii economice privind fundamentarea doctrinei „statului ţărănesc”, pe baza analizei evoluţiei, structurii şi perspectivelor economiei româneşti; de mai multe ori ministru; adversar al Gărzii de Fier; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1940, asasinat de legionari în pădurea Snagov)

 

– 1898: S-a născut Petru Caraman, folclorist şi filolog; autor a numeroase lucrări, studii şi articole, a abordat din perspectivă comparată aspecte ale culturii noastre populare, locul central ocupându-l balada şi colindul; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (m. 1980) – 120 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată a naşterii 18.XII.1898, iar a morţii 10.I.1980

 

– 1906: S-a născut inginerul Grigore Ioachim; lucrări în domeniul exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze (a introdus în tehnica mondială pompajul combinat cu erupţia artificială; a inventat o metodă de stingere şi captare a gazelor la sondele incendiate etc.); membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1979)

 

– 1932: S-a născut Dumitru Solomon, dramaturg, scenarist, prozator şi publicist (m. 2003)

 

– 1941: S-a născut Iulian Neacşu, poet, prozator şi traducător

 

– 1946: S-a născut Aura Urziceanu, cântăreaţă şi compozitoare de muzică de jazz, considerată una dintre cele mai importante voci românești ale genului; stabilită, de peste 30 de ani, în Canada

 

– 1946: A murit scriitorul Ion Al. Brătescu-Voineşti; membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte al acestui for (1919-1922; 1923-1926) (n. 1868)

 

– 1948: S-a născut actorul de film şi teatru Virgil Flonda; a fost director artistic al Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu (m. 2006) – 70 de ani

 

– 1962: A murit geograful şi etnologul Simion Mehedinţi, creator al şcolii române moderne de geografie; director, între anii 1907 şi 1920, a revistei „Convorbiri literare”, unde a publicat, pe lângă articole literare şi povestiri, numeroase studii şi recenzii pe teme foarte variate (literatură română şi străină, estetică, filosofie, artă, istorie, etnografie, politică şi finanţe, probleme de cultură şi educaţie); membru titular al Academiei Române din 1915 (n. 1868). NOTĂ: Pe certificatul de naştere este trecută data de 18.X.1868, când a fost declarat

 

– 1968: S-a născut interpretul de muzică folk, jazz și rock Florin Chilian – 50 de ani

 

– 1980: A murit Nichita Smochină, jurist, istoric, etnograf, folclorist şi om politic; membru de onoare al Academiei Române (n. 1894, în judeţul Tiraspol, azi în R. Moldova)

 

– 1994: A murit Petrache Lupu (de la Maglavit), omul care „l-a văzut pe Dumnezeu” (n. 1907)

 

– 2012: A murit sculptorul Grigore Patrichi–Smulţi (n. 1937)

 

– 2017: A murit inginerul electrotehnician şi profesorul Andrei Ţugulea; contribuţii originale privind introducerea parametrilor tranzitorii în circuitele electrice cu efect de câmp sau ecranarea electromagnetică; ministru adjunct şi secretar de stat în Ministerul Învăţământului în perioada 1990-1991; senator (1992-1996); membru titular al Academiei Române din 1999 (n. 1928) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Cetatea Vaticanului: Sancitatea Sa Papa Francisc îl primeşte în audienţă pe preşedintele slovac, Andrej Kiska

 

– New Delhi: Vizita ministrului francez al afacerilor externe, Jean-Yves Le Drian, în India (14 – 15 dec.)

 

– Washington: Secretarul american de stat, Mike Pompeo, şi secretarul american al apărării, Jim Mattis, primesc vizita omologilor lor canadieni, pe fondul tensiunilor cu China

 

– New York: Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe tema crizei din Yemen

 

– Pristina: Parlamentul din Kosovo examinează crearea unei armate pentru țară

 

– Londra: Reuniune pro-Brexit

 

– Bruxelles: Zi naţională de proteste împotriva reformei pensiilor și a scăderii puterii de cumpărare, la apelul sindicatului socialist FGTB

 

– Washington: Consilierul american pentru securitatea naţională, John Bolton, prezintă strategia administraţiei Trump pentru Africa

 

– Paris: Zi de acțiuni, greve și demonstrații pentru salarii și pensii

 

– Esigodini, Zimbabwe: Conferinţă anuală a partidului aflat la putere, Zanu-PF (14 – 15 dec.)

 

– Paris: Este scoasă la licitaţie o parte din biblioteca personală a omului de afaceri în domeniul modei haute couture, Pierre Bergé ce include manuscrise din secolele al XV-lea şi al XX-lea

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională de Protest împotriva Reactoarelor Nucleare”; este o zi în care se organizează acţiuni prin care se încearcă sensibilizarea tuturor celor care, prin activitatea lor, pot influenţa producerea poluării radioactive; acestora li se cere să fie mai precauţi şi mai preventivi

 

– 1503: S-a născut Michel Nostradamus, astrolog şi medic francez; autor al unei celebre culegeri de profeţii, ”Centuriile” (m. 1566) – 515 ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 21 decembrie 1503

 

– 1546: S-a născut astronomul danez Tycho Brahe; a făcut observaţii precise asupra poziţiilor aştrilor, care au servit elevului său Johannes Kepler (astronom şi matematician german) la descoperirea legilor de mişcare a planetelor (m. 1601)

 

– 1788: A murit compozitorul german Carl Philipp Emmanuel Bach, al doilea fiu al lui J. S. Bach (n. 1714) – 230 de ani

 

– 1791: S-a născut Johan Ludvig Heiberg, scriitor, istoric şi critic literar danez (m. 1860)

 

– 1799: A murit George Washington, general şi om politic american; comandant suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783); preşedintele Convenţiei constituţionale de la 1787; primul preşedinte al SUA (1789-1797) (n. 1732)

 

– 1895: S-a născut poetul şi prozatorul francez Paul Éluard, unul dintre scriitorii de seamă ai Rezistenţei franceze (m. 1952)

 

– 1924: S-a născut actorul şi regizorul de film indian Raj Kapoor (m. 1988)

 

– 1949: S-a născut (în Africa de Sud) producătorul de film neozeelandez Lloyd Phillips; prima persoană din Noua Zeelandă care a câştigat un premiu Oscar (în 1981, în calitate de producător al scurtmetrajului „The Dollar Bottom”) (m. 2013)

 

– 1952: A murit compozitorul norvegian Fartein Valen, considerat părintele muzicii norvegiene contemporane atonale (n. 1887)

 

– 1974: A murit Walter Lippmann, ziarist şi politolog american; a contribuit la definirea tendinţelor neoliberalismului în economie (n. 1889)

 

– 1984: A murit poetul spaniol Vicente Aleixandre; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1977 (n. 1898)

 

– 1988: S-a născut Vanessa Hudgens, interpretă şi actriţă americană – 30 de ani

– 2013: A murit Peter O’Toole (numele complet: Peter Seamus O’Toole), actor, regizor şi producător englez de origine irlandeză; a fost nominalizat de opt ori la Oscar, a primit din partea Academiei de film americane Oscarul onorific pentru întreaga carieră în anul 2003, a câştigat patru Globuri de Aur pentru cel mai bun actor, un premiu Bafta şi un Emmy (n. 1932) – 5 ani

 

– 2017: A murit regizorul de film, actorul și scriitorul indian Neeraj Vora (n. 1963) – 1 an