Îndeplinește-ți visul! Studiază în Franţa!

Institutul Francez din România, Campus France și Ambasada Franței organizează în cadrul Târgului Internațional de Universităţi RIUF, cel mai mare târg de universități din Sud-Estul Europei, Pavilionul Studiilor în Franța și vor lansa campania „Bienvenue en France/Choose France” și programul de burse al Guvernului francez pentru anul universitar 2020.

Doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, va inaugura pavilionul francez sâmbătă, 19 octombrie, la ora 11, la Sala Palatului – București, punând în valoare importanța parteneriatului academic și științific cu România. De altfel, în domeniul universitar, au fost semnate până în prezent peste 600 de acorduri de cooperare cu România, Franța fiind a treia destinație de studiu pentru tinerii români.

În cadrul RIUF vor fi prezenți delegații unor universităţi franceze de top, precum Sciences Po, SKEMA Business School, CESI Ecole d’Ingénieurs, INSA Toulouse şi Ecole polytechnique din Paris, care vin în România pentru a cunoaște tinerii români și pentru a le prezenta oportunitățile de studiu în Franța.

Totodată, pe 19 octombrie, la București, va fi lansată campania internațională „Bienvenue en France/Choose France”, care își propune să inspire noua generație, să o încurajeze să viseze la un parcurs universitar de calitate și să își dorească o carieră de succes.

Cu această ocazie va fi anunțat și noul program de burse pentru master și doctorat în co-tutelă 2020, care sărbătorește 30 de ani de implementare. An de an, Institutul Francez din România și Ambasada Franței susțin mobilitatea studenților și a doctoranzilor români prin programul de burse al Guvernului francez.

În ultimele trei decenii, 2000 de studenți români au beneficiat de bursele oferite prin intermediul Ambasadei Franței, mulți dintre alumni având astăzi cariere impresionante în diferite domenii de activitate. De altfel, 3 absolvenți români care au studiat în Franța – Alexandra Oprea, Irina Raicu și Bogdan Țopan – și fac parte din rețeaua internațională France Alumni, își vor prezenta visurile și așteptările lor înainte de a pleca din România, dar și avantajele experienței lor de studiu, precum și impactul asupra parcursului lor profesional.

Irina Raicu este mentor pentru start-up-urile specializate în domeniul inteligenței artificiale în cadrul acceleratorului „Tech Station”. A lucrat în 4 țări, în special în Franța, pentru companii mari precum GRDF, Société Générale, AXA France, SNCF. Este doctorandă la Universitatea Paris 1 și își direcționează cercetările spre utilizarea inteligenței artificiale în domeniul bancar. Predă la Facultatea de Cibernetică, Informatică și Statistică a Academiei de Studii Economice (ASE) din București.

Alexandra Oprea este absolventă a masterului franco-român în Științe politice „Politica în Europa: Stat, frontiere, societăți”. În prezent este doctorandă la Universitatea din București și la EHESS Paris, în cadrul Laboratoire interdisciplinaire d’études sur les réflexivités – Fonds Yan Thomas (LIER-FYT). Teza sa își propune să analizeze mișcările anticorupție apărute în România după Revoluția din 1989. De asemenea, Alexandra este fondatoare a Rețelei de observatori electorali francofoni din România,  care încurajează o formă alternativă de educație politică și un exercițiu democratic necesar, pentru a dezvolta spiritul critic și implicarea civică a tinerilor.

Bogdan Țopan este consilier pe strategia și managementul riscurilor la Cancelaria Primului-Ministru al României. A lucrat pentru Misiunea permanentă a României pe lângă Organizația Naţiunilor Unite la New York, dar și în cadrul CONSEC – Biroul Secretarului General al NATO. Este absolvent al Science Po Paris (master 2 în securitate internațională și diplomație, licență în relații internaționale și afaceri europene).

După târgul RIUF de la București, echipa Institutului Francez din România va ajunge pe 22 octombrie la Cluj-Napoca (BT Arena), pe 24 octombrie la Iași (în cadrul Palas Congress Hall), iar pe 26 octombrie la Constanța (Hotel Malibu).

Fiți cu ochii pe prezența franceză la RIUF!

https://www.facebook.com/events/405219403509006/

***
Jurnaliștii care doresc să participe la inaugurarea Pavilionului Studiilor în Franța sunt așteptați sâmbătă, 19 octombrie, la ora 11, la Sala Palatului – București și sunt rugați să se acrediteze la una din adresele: ana-maria.boghean@institutfrancais.ro sau stilyan.deyanov@institutfrancais.ro   ori la nr. de telefon 0743 126 247 sau 0743 126 229.