Comisia Europeană: Majoraţi preţul la energie şi ajutoarele pentru încălzire

Bulgaria este printre cele 11 state din Uniunea Europeană care are un „deficit” în ceea ce priveşte preţul la energie şi trebuie să ia măsuri în acest sens, arată un raport al Comisiei Europene. „Deficit” în acest caz înseamnă că preţul nu acoperă cheltuielile reale ale companiilor de energie electrică. Bruxelles-ul le recomandă celor 11 state să rezolve această problemă, inclusiv prin impunerea şi majorarea de tarife şi taxe, împreună cu majorarea ajutoarelor pentru energie pentru săraci. În afară de Bulgaria, în acest grup de state intră Germania, Ungaria, România, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Portugalia, Malta şi Letonia.
„În ultimii cinci ani, există o tendinţă de creştere a cheltuielilor pentru producţia de energie din cauza expansiunii resurselor regenerabile, susţinută de subvenţiile pentru centralele solare şi de cogenerare”, se menţionează în document. Comisia Europeană mai arată că în Bulgaria, în ultimii ani, s-au investit circa 4 miliarde de euro în centrale solare şi eoliene. Până în anul 2012, ponderea resurselor regenerabile în mixul energetic din Bulgaria a fost sub nivelul mediu pentru Uniunea Europeană – sub 5%.
În Bulgaria, în perioada 2008 – 2012, preţul la energie electrică este cel mai scăzut din întreaga UE, însă s-a şi majorat cel mai mult în această perioadă. Cu toate acestea, în domeniul energetic se acumulează dezechilibre grave. Deficite grave se înregistrează în companiile străine de distribuţie a energiei şi la Compania Naţională de Enectricitate (NEK), adică la compania de stat, care la sfârşitul anului 2013 a înregistrat datorii în valoare de 2,3 miliarde de leva (3% din PIB), iar o treime din acestea sunt datorii către producătorii de energie, arată raportul.
Experţii europeni amintesc că, la începutul anului 2013, instituţia de reglementare din domeniul energiei în Bulgaria a făcut un pas pentru reducerea „găurilor” financiare, prin decizia de la scumpi energia cu 14%, însă acest lucru a dus la proteste în masă şi la căderea guvernului lui Boiko Borisov, iar următorul guvern a amplificat şi mai mult problemele, prin reducerea tarifelor.