Parlamentul Ucrainei a adoptat strategia anticorupţie

Rada Supremă de la Kiev a adoptat, marţi, o lege referitoare la bazele strategiei de stat anticorupţie pentru perioada 2014 – 2017, proiectul de lege fiind susţinut de 284 de deputaţi. Într-un discurs susţinut înainte de supunerea la vot a legii respective, premierul Arseni Iaţeniuk a menţionat că, după adoptarea în prima lectură, această lege nu a suferit nicio modificare, „ceea ce demonstrează calitatea înaltă a documentului”.

Prin adoptarea acestei legi, Ucraina trece la finanţarea de către stat a partidelor politice, iar acestea sunt obligate să-şi declare veniturile şi donaţiile. De asemenea, vor fi înfiinţate comisii speciale anticorupţie în cadrul întreprinderilor, iar judecătorii vor fi supuşi unei verificări speciale.

(www.pravda.com.ua – 14 octombrie)