Expozitia „Trei poeţi: Grigore Vieru, Mihai Ursachi şi Petru Cărare” la Liceul „Petru Rareş” din Soroca

Expozitia „Trei poeţi: Grigore Vieru, Mihai Ursachi şi Petru Cărare” la Liceul „Petru Rareş” din Soroca

 Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău, în colaborare cu Liceul Teoretic „Petru Rareş” din Soroca şi Asociaţia „Grigore Vieru”, organizează expoziţia  „Trei poeţi: Grigore Vieru, Mihai Ursachi şi Petru Cărare”. Vernisajul expoziţiei va avea loc pe data de 24 octombirie a.c., ora 14.30 în incinta liceului.

 Expoziţia, dedicată celor trei mari poeţi români, conţine fotografii, date biografice, fragmente din operă şi aprecieri ale criticilor literari.  La eveniment vor participa: directorul ICR Chişinău, acad. Valeriu Matei, preşedintele Asociaţiei „Grigore Vieru” din Soroca, Ana Bejan, conducerea liceului, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Reamintim că evenimentul se înscrie în seria expoziţiilor itinerante organizate de ICR „Mihai Eminescu” şi consacrate unor importante evenimente ale istoriei naţionale sau unor remarcabile personalităţi ale culturii române. Reamintim, de asemenea, că expoziţia „Trei poeţi: Grigore Vieru, Mihai Ursachi şi Petru Cărare” a fost expusă iniţial la Galeria la Rond din spatele statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău.