Universităţile moderne sunt descendente ale unei tradiţii de o mie de ani de erudiţie. Dar sunt, în acelaşi timp, marcate de avântul extraordinar al tehnologiei, al sferei economice şi sociale a secolului XXI. Şi încearcă acum, prin experimente, să găsească noi modele de gândire şi de acţiune care să le ajute să evolueze, dar şi să…prospere.
În faţa acestor provocări uneori aflate în contradicţie, nemaipunând la socoteală presiunea financiară din partea guvernelor, universităţile din zilele noastre evoluează şi se transformă cu o viteză fără precedent. O serie de experimente se desfăşoară în mai multe centre universitare din întreaga lume, menite să examineze noi abordări în procesul de predare, de învăţare, dar şi în cel de acordare a finanţărilor. Acest lucru reprezintă o preocupare globală, dar structura, finanţarea şi activităţile universităţilor variază considerabil de la o ţară la alta.
Aşa cum vă anunţam marţi în articolul Învăţământul superior devine obiect de cercetare (I), vom deschide o serie de patru prezentări ale unor experimente universitare analizate de revista Nature:
***
Germania: TUM – o universitate inovativă
În momentul în care chimistul Wolfgang Herrmann a preluat conducerea Universităţii Tehnice din Munchen (TUM) în 1995, era hotărât să aducă o provocare unei stări de fapt academice care persista de mai bine de două decenii. Germania răspunsese mişcărilor sociale din anii ’60 prin decizia de a acorda un statut egal tuturor instituţiilor de învăţământ superior, luând măsuri pentru a împiedica dezvoltarea unei elite privilegiate, fapt care submina existenţa oricărui spirit de competiţie în mediul universitar. Astfel, noile reguli garantau accesul la facultate pentru orice absolvent, ceea ce însemna că universităţile nu puteau alege preferenţial din rândul celor care doreau să le urmeze cursurile. Totul era guvernat de legile birocratice privind misiunea publică, care aduceau cu sine stagnare intelectuală şi financiară.
Viziunea lui Hermann era de a transforma universitatea într-o zvârlugă, competitivă pe plan internaţional, guvernată de spirit antreprenorial, care să încurajeze inovaţia, asumarea de risculri şi iniţiativa economică în rândul studenţilor şi al cadrelor didactice deopotrivă.
Pentru a reuşi acest lucru, el a restructurat TUM după modelul de succes al unor universităţi americane, cum era Institutul Tehnologic din Massachusetts. În 1999, el a realizat una din primele reforme din societatea academică germană, creând un consiliu de mediere care a înlocuit controlul direct al ministerului educaţiei din Bavaria asupra institutului şi a condus la luarea mult mai rapidă a deciziilor.
Din acel moment, şi-a putut folosi autonomia pentru a inaugura primele facultăţi germane care organizau studii de doctorat standardizate, cu programe de cursuri comune pentru doctoranzi, în locul activităţilor de supervizare individuală de către anumiţi coordonatori.
Hermann a creat şi o fundaţie privată pentru strângere de fonduri care să permită finanţarea independentă şi flexibilă a anumitor proiecte din cadrul universităţii, a creat un departament pentru studii avansate şi a lansat un sistem de promovare şi angajare a cadrelor didactice bazat strict pe performanţă şi profit – un concept familiar în Statele Unite, dar revoluţionar în Germania.
Schimbările au fost cu greu acceptate la început de unii membri ai facultăţii, care erau deranjaţi de accentul pus pe cercetarea aplicată şi pe profitul comercial al proiectelor în detrimentul activităţii tradiţionale de cercetare. Nemulţumirile au dispărut în decurs de 10 ani, după ce lucrările academice publicate de institut, cu ajutorul sponsorilor, s-au dublat: de la 2286 în 2002 la 5638 în 2013. Actualmente, finanţarea guvernamentală şi sponsorizările obţinute de TUM se ridică la 300 de milioane de euro, printre cele mai ridicate din Germania.
În 2012, Hermann a fost reales pentru cel de-al patrulea său mandat consecutiv de şase ani şi a anunţat că va fi ultimul.
În cei 24 de ani de experienţă la conducerea institutului german TUM, Hermann a obţinut o mulţime de concesii guvernamentale şi de libertăţi pentru universitatea sa. Guvernul federal german a lansat o competiţie de excelenţă în 2006 şi în 2012, care încuraja facultăţile să renunţe la o serie de restricţii şi să lupte pentru a obţine un statut de elită, ceea ce a încurajat şi alte instituţii să se reformeze, dar TUM a continuat să fie liderul în materie de schimbări rapide şi a câştigat de fiecare dată. Guvernul bavarez a acceptat astfel să finanţeze din 2017, în plus faţă de fondurile deja alocate, un sfert din costurile proiectelor de excelenţă prezentate de TUM.
Noua abordare lansată cu Hermann a prins aşadar rădăcini în lumea academică germană, iar următoarea generaţie de lideri va putea să continue pe această linie şi să obţină finanţări consistente.
Sursa: Revista Nature
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
