Pauza în negocierile privind problema transnistreană nu ar trebui să se lungească, consideră MAE rus

Pauza în procesul de negocieri pentru reglementarea problemei transnistrene nu ar trebui să se lungească şi este necesară convenirea graficului activităţii pe anul 2015, au declarat surse din cadrul MAE rus după întâlnirea  dintre secretarul de stat, adjunctul ministrului rus de externe, Grigori Karasin, şi reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Radojko Bogojević. „În timpul întrevederii, au fost discutate situaţia şi perspectivele procesului de reglementare transnistreană, precum şi principalele direcţii ale activităţii OSCE pe tema transnistreană pentru anul 2015. Partea rusă a subliniat că deschiderea de către Chişinău a unor dosare penale împotriva unor oficiali din Transnistria nu contribuie la crearea unei atmosfere pozitive pentru procesul de negocieri; la fel, nici pregătirea de către Parlamentul moldovean a legii în conformitate cu care majoritatea cetăţenilor de pe malul stâng al Nistrului devin, din punct de vedere juridic, contravenienţi ai legislaţiei moldovene”, au informat surse din cadrul MAE rus. „În situaţia de faţă, acest lucru arată provocator”, au precizat sursele citate. Acestea au subliniat, de asemenea, că „pauza în negocierile în format 5+2 nu ar trebui să se lungească”. „Rusia – ca stat-garant şi unul dintre mediatori în procesul de reglementare transnistreană – speră că părţile participante la negocieri vor manifesta o atitudine constructivă pentru rezolvarea problemelor de pe ordinea de zi şi aşteaptă o participare activă a părţii moldovene la activitatea grupurilor bilaterale de experţi şi la întâlnirile regulate dintre reprezentanţii politici de la Chişinău şi de la  Tiraspol după alegerile din Republica Moldova, care sunt programate să aibă loc la 30 noiembrie”, au adăugat sursele MAE al Rusiei.

(www.itar-tass.com – 12 noiembrie)