UE legitimează noua politică a Germaniei în domeniul migraţiei

Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg a dat dreptate Germaniei şi a stabilit într-o sentinţă publicată săptămâna aceasta că „un stat trebuie să aibă posibilitatea de a putea refuza acordarea de ajutoare sociale pentru imigranţii fără loc de muncă”.
Sentinţa se bazează pe o plângere prezentată de o femeie de naţionalitate română rezidentă în Leipzig care a solicitat ajutorul social german cunoscut sub denumirea de ‘Hartz IV’, un ajutor social de peste 400 de euro pe lună, destinat persoanelor fără venituri. Biroul pentru ocuparea forţei de muncă a refuzat la acea dată să-i acorde ajutorul solicitat, invocând faptul că reclamanta nu accepta niciun loc de muncă. Tribunalul Social de la Leipzig a preluat cazul şi astfel s-a ajuns până la ultima instanţă.
În acelaşi caz ca şi această femeie de naţionalitate română – ca solicitanţi ai ajutorului social ‘Hartz IV’ -, sunt înregistraţi în Germania şi 12.292 de cetăţeni spanioli, cărora li se poate refuza deja acest ajutor social, ba chiar pot fi expulzaţi din ţară.
În sentinţă, rămâne un spaţiu deschis, deoarece nu se determină în ce cazuri trebuie să se acorde ajutoarele sociale şi în care nu. Se mai menţionează că femeia nu dispune de „suficiente mijloace pentru a trăi” în Germania şi din acest motiv, de acord cu dreptul european, nu are niciun drept de rezidenţă în această ţară şi nici nu poate invoca legea UE împotriva discriminării. Astfel, se stabileşte în mod direct că cetăţeanul care nu beneficiază de suficiente resurse proprii, nu are dreptul de rezidenţă în altă ţară europeană, la care ar trebui să adăugăm că cetăţeanul care beneficiază de resurse proprii, rar se mută în altă ţară în căutarea unui loc de muncă.
Germania se protejează astfel, împotriva avalanşei de imigranţi care sosesc pe teritoriul său atraşi de ajutoarele substanţiale de la stat şi care ameninţă cu aruncarea în aer a sistemului asigurărilor sociale. În august 2014, cifra de imigranţi din sudul şi estul Europei care încasau în Germania ajutoare pentru şomajul de lungă durată sau pentru lipsa de resurse depăşea cifra de 300.000, conform datelor Agenţiei Federale pentru Ocuparea Forţei de Muncă publicate de presa germană. Cifrele arată că majoritatea beneficiarilor străini provin din Polonia (80.403), Italia (66.458), Grecia (43.513), Bulgaria(32.273) şi România (26.422). Creşterea procentuală cea mai pronunţată s-a înregistrat în rândul cetăţenilor bulgari, a căror cifră s-a majorat într-o singură lună cu un procent de 5,8%. În Germania, există un total de aproximativ 4,5 milioane de persoane care încasează ajutoare de şomaj.
Traducerea: Veronica Popa

EL MUNDO, 11 noiembrie 2014

Un articol de ROSALÍA SÁNCHEZ


Puteti accesa mai multe materiale din aceasta categorie abonandu-va la buletinul “Romania vazuta din Strainatate”.
Pentru a primi o oferta personalizata puteti vizita Oferta RADOR sau va rugam sa ne contactati prin departamentul nostru de vanzari:
Iuliana Gheorghe Tel: 0756.079.558 sau 021.303.1608, e-mail: iuliana.gheorghe@radioromania.ro