MOLDPRES: România devansează Rusia și urcă pe primul loc în clasamentul partenerilor comerciali ai Moldovei

România a urcat pe prima poziție în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova. Schimburile comerciale între cele două țări s-au ridicat după nouă luni la 921,3 milioane de dolari SUA, după o creștere cu 4,3 la sută a exporturilor de mărfuri moldovenești pe piața românească și o majorare cu 19,3 la sută a importurilor, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, informează MOLDPRES.

Este pentru prima dată cînd România devansează Federația Rusă în clasamentul țărilor cu care Republica Moldova are relații comerciale.

Exporturile româneşti pe piaţa moldovenească s-au cifrat, în ianuarie-septembrie, la 650 de milioane de dolari și au ajuns la o cotă de 15,6 la sută din total. Republica Moldova a livrat în România mărfuri în valoare de 316,3 milioane de dolari SUA.

Statisticile oficiale mai arată că în 2008, România s-a menţinut timp de un an, pe primul loc printre partenerii la export ai ţării noastre, iar în anul 2000, a fost pe prima poziţie la categoria importuri.

Importul de automobile şi combustibili vine în special din România, în timp ce criza regională a afectat grav comerţul, şi este vorba nu numai despre Rusia, dar şi Ucraina, cu care am înregistrat o scădere, a declarat anterior pentru MOLDPRES Octavian Calmâc, viceministru al Economiei. Importurile de motorină şi achiziţiile de gaze din Federaţia Rusă s-au redus faţă de anul 2013.

Mulți producători se reorientează spre piața românească după introducerea interdicțiilor de către Moscova. Importurile de vinuri din Republica Moldova în România s-au dublat, livrările de prune au crescut de circa patru ori, iar de pastă de mere şi seminţe de floarea soarelui de trei şi 5,5 ori respectiv, potrivit unei analize realizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Schimburile comerciale cu România au crescut în acest an, ca valoare și pondere, pe fondul reducerii dramatice a comerțului cu Federația Rusă. Relațiile comerciale cu Rusia s-au deteriorat, după ce la sfîrșitul anului trecut Moscova a impus embargo la importul de băuturi alcoolice moldovenești, iar la jumătatea anului 2014 a interzis importul de legume, fructe și conserve. În nouă luni, exporturile din Republica Moldova în Federația Rusă au scăzut cu aproape 30 la sută, iar cota acesteia în total exporturi a coborît la 19,8 la sută. Importurile din Rusia s-au redus cu 11,5 la sută.

Exporturile pe piaţa rusă se vor diminua în continuare în condiţiile embargoului la importurile de băuturi alcoolice, fructe, conserve şi legume, precum şi introducerea de la 1 septembrie a unor taxe vamale la importurile din Moldova, ca răspuns la ratificarea de către Parlament a Acordului de Asociere cu UE. Este vorba de 19 categorii de mărfuri, printre care carnea, vinurile, cerealele, zahărul, fructele și mobila.

MOLDPRES (R.Moldova), 13 noiembrie 2014


Puteti accesa mai multe materiale din aceasta categorie abonandu-va la buletinul “Romania vazuta din Strainatate”.
Pentru a primi o oferta personalizata puteti vizita Oferta RADOR sau va rugam sa ne contactati prin departamentul nostru de vanzari:
Iuliana Gheorghe Tel: 0756.079.558 sau 021.303.1608, e-mail: iuliana.gheorghe@radioromania.ro