Premierul Victor Ponta participă, la Belgrad, la cea de-a treia reuniune Europa Centrală şi de Est – China

Premierul Victor Ponta se va deplasa în prima parte a zilei la Belgrad, unde participă la cea de-a treia reuniune Europa Centrală şi de Est – China, la nivel de prim-miniştri. Potrivit unui comunicat de presă, va fi evaluat stadiul aplicării propunerilor de cooperare lansate la întâlnirea precedentă, de acum un an, de la Bucureşti. Se vor discuta şi proiecte concrete, în domenii precum transporturile, comerţul, investiţiile şi energia.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 decembrie)