Elena Udrea a primit permisiunea de a participa luni în plenul Camerei Deputaţilor

Elena Udrea a primit permisiunea de a participa luni în plenul Camerei Deputaţilor pentru a-şi putea susţine cauza. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, cu puţin timp în urmă, cererea deputatei în acest sens. Deputaţii vor dezbate şi vota luni două cereri de urmărire penală şi arestare preventivă pe numele Elenei Udrea, pentru săvârşirea de noi infracţiuni în dosarul „Gala Bute”. La ieşirea din sediul Instanţei Supreme, fostul ministru a făcut o scurtă declaraţie.

Elena Udrea: Situaţia este excepţională în continuare, adică sunt la a şaptea şi a opta cerere formulată în două săptămâni de către procurorii DNA împotriva mea.

Realizator: După cum ne-a transmis reporterul RRA, Diana Surdu, Elena Udrea a fost întrebată de jurnalişti cum răspunde acuzaţiilor că şi-ar fi organizat ziua de naştere cu bani proveniţi din mită.

Elena Udrea: Acesta este un motiv pentru care se cere din nou arestarea mea preventivă. Aşa cum presupun că aţi aflat pe surse acest amănunt picant cred că ar fi interesant dacă aţi putea să aflaţi pe surse şi ce evoluţii au avut loc în acest dosar, ieri spre exemplu, evoluţii favorabile mie.

Realizator: Elena Udrea este în prezent arestată la domiciliu, în dosarul de corupţie al licenţelor informatice Microsoft.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 februarie