O nouă revoluţie a învăţământului, în Finlanda

Finlanda, care în domeniul învăţământului aplică cel mai reuşit model din lume, se pregăteşte din nou de o uriaşă schimbare, ceea ce va înseamnă că nu va mai fi predată nicio disciplină, ci mai degrabă subiecte. În timp ce în învăţământul de stat din Ungaria s-au înrădăcinat cele mai ortodoxe metode, în Finlanda, despre care pretutindeni în lume se vorbeşte ca fiind un exemplu în acest domeniu, se pregăteşte de o nouă revoluţie: Se va renunţa la discipline şi vor fi predate diferite teme, scrie ziarul The Independent. Dacă tema respectivă se referă la Uniunea Europeană, atunci această temă se transformă în ora de istorie, de limbi străine şi geografie. Iar dacă tema se referă la ce se întâmplă într-o cafenea, atunci în cadrul lecţiei elevii vor învăţa istorie, matematică, limbi străine şi ştiinţele comuniării. Potrivit specialiştilor finlandezi, este  vorba pur şi simplu despre faptul că învăţământul trebuie să se desfăşoare conform cerinţelor societăţii moderne. Şi pentru încă un motiv: conform aşteptărilor industriei şi economiei. Şi nu este vorba despre faptul că tot mai mulţi copiii trebuie direcţionaţi spre şcolile profesionale, unde săptămânal abia se alocă zece ore pentru predarea disciplinelor.

(www.hvg.hu – 21 martie)