PNL reclamă la Curtea Constitutională hotărârea redactată de Senat în cazul Dan Şova

PNL reclamă la Curtea Constitutională hotărârea redactată de Senat prin care se constată că nu au fost întrunite condiţiile din Regulament pentru încuviinţarea cererii DNA a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova. Viceliderul senatorilor liberali, Tudor Barbu, spune că această hotărâre sfidează Constituţia României şi legile ţării.

Tudor Barbu: Este un caz unic în istoria postdecembristă să spui că te-ai bazat pe un articol dintr-un regulament evident neconstituţional prin faptul că a fost modificat chiar de Senatul României ca fiind neconstituţional. La Senat au utilizat acest subterfugiu de a evita Constituţia României şi a da o hotărâre care spune că noi constatăm. Senatul României nu constată niciodată. Senatul României hotărăşte.

Realizator: Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat astăzi că în cazul în care hotărârea Senatului în cazul lui Dan Şova va fi declarată neconstituţională, se va relua votul şi se va adopta o altă hotărâre. Potrivit deciziei Senatului, publicate ieri în Monitorul Oficial, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării lui Dan Şova, aşa cum predevea regulamentul. Rezultatul votului din 25 martie a fost: 79 de voturi „pentru” şi 67 de voturi „împotriva” cererii DNA. Cinci voturi au fost anulate.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 aprilie