Ministrul elen de finanţe a declarat că Eurogroupul este nedemocratic, deoarece nu acceptă referendumul

Miniştrii de finanţe din zona euro au respins propunerea Greciei de a extinde termenul de plată a datoriei după data de 30 iunie. Liderul Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a declarat că negocierile privind un nou program de ieşire din criză erau în desfăşurare vineri, când Grecia a anunţat un referendum privind termenii acordului. Astfel, procesul a fost întrerupt, a afirmat Dijsselbloem, adăugând că miniştrii de finanţe vor trebui să reia negocierile privind consecinţele celor mai recente evenimente. Ministrul elen de finanţe, Yanis Varoufakis, a declarat însă că Eurogroupul este nedemocratic, neacceptând referendumul, şi că poporul decide cum anume trebuie acţionat.

BBC SERVICIUL MONDIAL, CNN – 27 iunie