Interviu acordat de Szabó László Zsolt, director general MTVA, Ungaria

Reporter: Alin Şerbănescu
Reporter: În primul rând, domnule Szabó, care este părerea dumneavoastră despre această reuniune, despre această punte între Asia şi Europa care se desfăşoară aici, la Bucureşti?
Szabó László Zsolt: A fost un eveniment foarte bine organizat aici, la Bucureşti. A fost prima mea şansă de a participa la un eveniment organizat de Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific (ABU), pentru că anul trecut Ungaria a devenit membru asociat al ABU, deci a fost prima dată când Ungaria a putut ajunge în lumea asiatică în acest fel.
Reporter: În ce priveşte subiectele dezbătute, ştiţi că preocuparea majoră, îngrijorarea principală a radiodifuzorilor tradiţionali o reprezintă aceşti uriaşi: Facebook, Twitter… Care este părerea dumneavoastră?
Szabó László Zsolt: Este o provocare uriaşă modul în care vom putea gestiona situaţia. Cred că există două posibilităţi: să luptăm cu ei, sau să încercăm să colaborăm cu ei. Cred că numai timpul va decide care va fi cea mai bună soluţie cu privire la aceşti giganţi.
Reporter: Ştiu că Ungaria a unificat radioul cu televiziunea publice. În lupta împotriva acestei noi provocări pentru media tradiţională, reprezintă o soluţie bună unificarea?
Szabó László Zsolt: Da, este o soluţie bună să unifici televiziunea cu radioul, pentru că împreună pot fi mai puternice şi pot gestiona mai bine problemele apărute.
Reporter: În ce priveşte media socială, acest jurnalism cetăţenesc, ce ne rezervă viitorul nouă, mediei tradiţionale?
Szabó László Zsolt: După părerea mea, este o posibilitate şi este şi un pericol. Fiecare cetăţean are telefon mobil şi poate să facă o fotografie sau o înregistrare video pe care o poate încărca pe internet. Cred că este o posibilitate pentru că noi, media tradiţională, radiodifuzorii tradiţionali, putem utiliza aceste materiale în programele noastre, dar este şi un pericol pentru că nu ştim întotdeauna dacă aceste materiale sunt autentice sau false. Cred că trebuie să analizăm foarte atent modul în care verificăm astfel de materiale şi autenticitatea lor.
Reporter: Media publică serveşte interesul public. Credeţi că putem utiliza sau convinge astfel de platforme ale mediei sociale, acest jurnalism cetăţenesc să colaboreze cu noi în numele interesului public?
Szabó László Zsolt: Da, cred că ar trebui să utilizăm media cetăţenească şi materialele de pe platformele sociale, pentru că multe persoane le utilizează şi pentru mulţi sursa principală de ştiri este media socială. Cred că ar trebui să ne implicăm în această media socială, pentru că fără noi ea ar putea monopoliza informaţia.
Reporter: Avem o şansă de a explica cetăţenilor că noi reprezentăm un fel de călăuză în acest „ocean de informaţie”? Noi, media tradiţională, putem ajuta publicul să înţeleagă mai bine ce este autentic, ce nu este veritabil în materie de informaţie?
Szabó László Zsolt: Da, sigur că da, în mod clar putem fi călăuze pentru publicul care foloseşte deopotrivă media socială şi media tradiţională. Putem fi un ghid sigur şi o sursă autentică şi sigură de informaţie.
Reporter: Mulţumesc foarte mult.
Szabó László Zsolt: Mulţumesc şi eu.