„Roskosmos” va opri livrările de motoare pentru rachete în SUA

Roskosmos (Agenția Federală Spațială Rusă), ca răspuns la sancţiuni, nu va mai livra motoare de rachetă Statelor Unite ale Americii, a declarat șeful corporației de stat, Dmitri Rogozin, la postul de televiziune „Rossia-24”. „Astăzi am luat decizia de a sista livrările de motoare de rachete fabricate de NPO Energomash către SUA. Amintesc că, de la mijlocul anilor 1990, aceste livrări au fost destul de active” – a declarat Rogozin. Acesta a precizat că este vorba despre RD-180, care sunt folosite pe rachetele americane „Atlas-5” ca motoare de susținere, și RD-181, care este folosit în prima etapă a rachetei „Antares”. „În prezent era planificată furnizarea a 12 motoare RD-181 suplimentare în perioada 2022-2024, fiind purtate negocieri cu SUA şi pentru furnizarea de motoare RD-181M cu caracteristici tehnico-tactice îmbunătățite, dar credem că în această situație nu putem continua să furnizăm Statelor Unite cele mai bune motoare” – a declarat șeful Roskosmos. Dmitri Rogozin a mai spus că segmentul rus al Staţiei Spaţiale Internaţionale va înceta să lucreze la experimente comune cu colegii germani. „Având în vedere acțiunile inacceptabile ale colegilor noștri germani /…/, noi, în consecință, încetăm de astăzi cooperarea cu această organizație (Centrul German pentru Aviație și Cosmonautică – nota TASS), inclusiv în planul organizării unor experimente științifice pe segmentul rusesc al Stațiilor Spațiale Internaționale” – a subliniat Rogozin. Totodată, Dmitri Rogozin a declarat că Centrul German pentru Aviație și Cosmonautică a deconectat, anterior, unul dintre cele două telescoape ale segmentului rusesc al observatorului spațial, ceea ce a constituit motivul pentru încheierea experimentelor comune.

(www.tass.ru – 3 martie)/ssirbu/ilapadat