Directorul SIE susţine că este nevoie de un sistem naţional de apărare şi de securitate puternic

Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, consideră că actualul context de securitate din Europa reprezintă o provocare pentru activitatea sa. Într-o declaraţie făcută astăzi la Arad, şeful SIE a vorbit despre mesajul pe care i l-a transmis preşedintele ţării, cel care l-a şi propus pentru această funcţie.

Mihai Răzvan Ungureanu: A fost foarte onorantă propunerea pe care mi-a făcut-o domnul preşedinte Iohannis într-un context regional atât de dificil, foarte fluid, în condiţiile în care norii negri se îngrămădesc deasupra Europei. Cred, la rândul meu, că este nevoie de un sistem naţional de apărare şi de securitate puternic, bine construit, legal şi în acelaşi timp devotat integral apărării ţării prin toate mijloacele la dispoziţie.

Realizator: La ceremonia de învestitură a lui Mihai Răzvan Ungureanu din 8 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a spus că rolul SIE este important şi din perspectiva relaţiilor euroatlantice, unde prin contribuţiile specifice şi-a dovedit eficienţa în promovarea multiplelor interese naţionale.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iulie