Reprezentanţa NATO din Republica Moldova va fi deschisă în această toamnă

 În această toamnă, în Republica Moldova va fi deschisă o reprezentanţă NATO. Această informaţie a fost anunţată după încheierea întâlnirii miniştrilor apărării ai României şi Republicii Moldova, Anatol Şalaru şi Mircea Duşa.

„În acest birou îşi vor desfăşura activitatea specialişti din diferite ţări, inclusiv din România. Aceştia vor ajuta Republica Moldova să-şi aducă armata sa la standardele NATO” – a declarat Duşa. Potrivit afirmaţiilor lui, legislaţia moldovenească, precum şi actele normative interne ale Ministerului Apărării vor trebui adaptate pentru aceasta. Reprezentantul României a declarat, de asemenea, că în timpul întrevederii a fost luată decizia creării unui batalion de pace comun, care va fi dislocat în oraşul Iaşi din România. Totodată, cei doi miniştri s-au înţeles asupra reluării activităţii comisiilor comune pentru consolidarea relaţiilor politico-militare. S-a hotărât ca acestea să se reunească de două ori pe an, iar prima şedinţă a fost programată pentru luna septembrie. „Sper că, împreună, vom reuşi să depăşim greutăţile şi să creăm în Republica Moldova o armată care, după formă şi conţinut, să corespundă cerinţelor euroatlantice” – a declarat Şalaru. Potrivit Constituţiei, Republicii Moldova este stat neutru, care nu poate adera la blocuri militare. Însă, reprezentanţi de la Chişinău afirmă că acest lucru nu constituie o piedică în calea cooperării în cadrul programului Parteneriat Nord-Atlantic, conform căruia experţii NATO acordă consultări militarilor moldoveni şi asistenţă republicii la folosirea pesticidelor şi a muniţiilor învechite. La rândul său, Republica Moldova acordă sprijin operaţiunilor de pace ale Alianţei prin trimiterea acolo a militarilor săi. La Chişinău funcţionează, de asemenea, un Centru de Informare NATO. Amintim că Anatol Şalaru este vicepreşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, care se pronunţă pentru renunţarea la statutul de neutralitate şi intrarea republicii în NATO. Numirea sa în funcţia de ministru al apărării, în luna iulie a acestui an, a stârnit un val de critici din partea opoziţiei.

www.itar-tass.com – 20 august