15.7 C
Bucharest
miercuri, mai 29, 2024

Arhive Zilnice: 03/10/2015

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, respinge solicitările privind prezentarea demisiei

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a respins solicitările unor importanţi sponsori ai organismului privind prezentarea imediată a demisiei sale. Coca Cola, McDonald's, Visa şi Budweiser...

„The Street Store”, haine pentru persoanele fără adăpost

Pe strada Schitu Măgureanu, din apropierea Parcului Cişmigiudin Capitală,  are loc de la această oră un târg în care orice persoană poate veni cu...

O clinică a MSF a fost bombardată în oraşul afgan Kunduz

Organizaţia "Medici Fără Frontiere" (MSF) a anunţat că trei membri din cadrul personalului său medical au fost ucişi în urma bombardării clinicii sale aflate...

Tramvaiul Literaturii, lansat la Iaşi

Vineri, 2 octombrie, la Iași, a fost lansat cel de-al cincilea tramvai personalizat prin pictură, denumit simbolic „Tramvaiul Literaturii”. Proiectul este dedicat personalităților ieșene...

Patru afecţiuni care pot fi tratate cu lămâie

Lămâile pot fi folosite nu numai în bucatărie, ci şi ca tratament împotriva bolilor. Iată patru afecţiuni de sănătate unde lămâia are efecte curative. 1....

Liderii Franţei şi Germaniei au discutat cu preşedinţii Rusiei şi Ucrainei despre eforturile...

Liderii Franţei şi Germaniei s-au întâlnit ieri la Paris cu preşedinţii Rusiei şi Ucrainei pentru a discuta despre eforturile de pace din Ucraina, dar...

La Bucureşti se va constitui o coaliţie naţională pentru integrarea refugiaţilor

Guvernul cere sprijinul societăţii civile pentru gestionarea corespunzătoare a unui eventual aflux de refugiaţi în România. În acest sens, la Bucureşti se va constitui...

Producătorul auto german Audi îşi informează clienţii, prin pagina sa web, dacă autoturismul lor...

Producătorul auto german Audi îşi informează, începând de ieri , clienţii din Germania, prin intermediul paginii sale web, dacă autoturismul lor este afectat de...

Guvernul Cehiei propune ţărilor central-europene să trimită poliţie şi armată în ajutorul Ungariei pentru...

Guvernul Cehiei propune ţărilor central-europene să trimită poliţie şi armată în ajutorul Ungariei pentru întărirea frontierei Schengen în faţa valului de imigranţi. Premierul ceh,...

Contribuabilii cu datorii la stat vor putea beneficia de ştergerea penalităţilor de întârziere

Contribuabilii cu datorii la stat la data de 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ştergerea penalităţilor de întârziere dacă îşi vor achita restanţele...
Translate »