Mai multe ONG-uri fac apel la deputaţi să respingă iniţiativa preşedintelui interimar al PSD referitoare la defăimarea socială

Mai multe organizaţii neguvernamentale fac apel la deputaţi să respingă iniţiativa preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, referitoare la defăimarea socială. Actul normativ este, în opinia lor, un atac la adresa ideii de nediscriminare, în România. Chiar dacă se va elimina criteriul defăimării din cauza apartenenţei politice, aşa cum, de altfel, a promis liderul social-democrat şi se va diminua cuantumul amenzilor, documentul încalcă directive europene în vigoare, atrage atenţia Delia Niţă, manager de Program Antidiscriminare şi semnatară a petiţiei către deputaţi.

Delia Niţă: Toleranţa înseamnă că te suport chiar dacă nu îmi place de tine. Protecţia demnităţii umane înseamnă că te respect şi că ne bucurăm alături unii de alţii de ceea ce ne face diferiţi şi înţelegem că diferenţele ne îmbogăţesc pe toţi ca naţie unită în jurul valorilor, nu? Problema cu definiţiile din acest proiect de lege este că sunt foarte precare sau foarte vagi. Vom continua să semnalăm că această lege nu trebuie promulgată ulterior de preşedinte şi facem ceea ce ne stă în putinţă să facem ca organizaţii neguvernamentale, să atragem atenţia şi evident să încercăm să activăm orice alte mecanisme care ne vor sta la dispoziţie ca organizaţie neguvernamentală.

Realizator: Proiectul de lege a fost adoptat miercuri de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 octombrie