Ucraina întăreşte paza la frontiera cu Transnistria

În regiunea Odessa, la frontiera cu Ucraina, au fost înfiinţate alte două posturi de frontieră. După cum informează serviciul de presă al Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, măsura a fost luată din cauza schimbărilor intervenite în situaţia pe segmentul transnistrean. „În scopul sporirii siguranţei apărării frontierei de stat şi ţinându-se cont de schimbările intervenite în situaţia pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, s-a hotărât înfiinţarea a două noi posturi ale serviciului de frontieră în direcţia dată (Transnistria – n. trad.) – se spune în comuicatul Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei. Încă în această săptămână  vor fi luaţi sub protecţie câteva zeci de kilometri de frontiera de stat. După cum transmite Rosbalt, în luna iulie, şeful Servviciului de Frontieră al Ucrainei, Viktor Nazarenko, a comunicat că este posibil ca Ucraina să întărească paza sectorului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, între altele să construiască un zid de protecţie.

www.rosbalt.ru  – 13 noiembrie