EL PERIODICO: Premierul francez, Manuel Valls, avertizează cu privire la posibilitatea comiterii unui atentat terorist cu arme chimice şi bacteorologice

RADOR (19 noiembrie) – După atentatele care au avut loc la Paris pe 13 noiembrie, prim-ministrul francez, Manuel Valls, nu exclude niciun fel de ameninţare, iar joia aceasta a avertizat chiar asupra riscului ca teroriştii să deţină arme chimice şi bacteorologice. După opinia sa, modul de operare al acestora s-a schimbat, iar „formele lor de a ataca şi de a ucide evoluează fără încetare”. Armata franceză a fost deja aprovizionată cu antidoturi pentru arme chimice, după cum publică ziarul Le Monde.
„Nu putem exclude nimic. O spun cu toate precauţiile, dar ştim, avem acest lucru în minte că există şi riscul existenţei de arme chimice sau bacteorologice”, a spus în cadrul Adunării Naţionale unde deputaţii votează proiectul de lege pentru prelungirea de până la trei luni – până la finele lui februarie – a stării de urgenţă decretată de preşedintele francez François Hollande, la câteva ore după masacrul comis în capitala franceză.

Un război „nou”

Valls a amintit că Franţa se confruntă cu „un război nou” în care teroarea este „principalul obiectiv şi principala armă” şi că este bine să se dea populaţiei un răspuns la înălţimea circumstanţelor. „Francezii aşteaptă de la noi un răspuns puternic, rapid şi eficient”.
Printre măsurile care permit prelungirea stării de urgenţă figurează aceea a semnala o rezidenţă obligatorie a suspecţilor de terorism sau efectuarea de percheziţii fără ordin judiciar prealabil. Executivul lucrează în paralel la o revizuire a Constituţiei pentru a introduce „un regim civil pentru starea de criză”.
Traducerea: Veronica Popa