Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi la Palatul Cotroceni pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi mâine, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Întâlnirea va avea loc înainte de Consiliul European de săptămâna viitoare, de pe 18 şi 19 februarie, unde este posibil să se încheie un acord politic privind solicitările Marii Britanii de modificare a regulilor după care funcţionează Uniunea Europeană. De adoptarea acestor modificări depinde, conform declaraţiilor premierului David Cameron, rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. Amintim că Marea Britanie va organiza un referendum, posibil în luna iunie, pentru rămânerea sau ieşirea sa din Uniunea Europeană.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 februarie)