Actriţa americană Patty Duke a încetat din viaţă la 69 de ani

Actriţa americană Patty Duke, arhicunoscută pentru serialul „The Patty Duke Show”, a încetat din viaţă la vârsta de 69 de ani. Patty Duke avea doar 16 ani când a obţinut Oscarul pentru cel mai bun rol secundar în filmul „The Miracle Worker”, în care a interpretat rolul unei surdomute, Helen Keller. Cu „The Patty Duke Show” actriţa a devenit celebră, interpretând ambele personaje principale feminine, extrem de contrastante. În viaţa privată, Patty Duke s-a luptat cu o tulburare mintală bipolară, cunoscută până de curând sub numele de psihoză maniaco-depresivă. Patty Duke a murit în oraşul Coeur d’Alene din statul Idaho, în urma unei septicemii cauzate de ruptura de intestine, informează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 martie