Priorităţile noului ministru al culturii, Corina Şuteu

Rezolvarea situaţiei de la Opera din Bucureşti şi protecţia patrimoniului naţional sunt câteva dintre priorităţile noului ministrul al culturii, Corina Şuteu. Ea a depus ieri jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni.
Reporter: Oana Bâlă – Noul ministru al culturii, Corina Şuteu, va continua în mandatul său dialogul cu sectorul independent şi cu societatea civilă şi îşi propune să acorde atenţie instituţiilor publice de cultură şi ameliorării legislaţiei. Corin Şuteu consideră totodată că este urgentă rezolvarea situaţiei de la Opera Naţională din Bucureşti şi precizează că cinematografia este o prioritate absolută a sa. La ceremonia de învestitură, preşedintele Klaus Iohannis i-a spus noului ministru că preia portofoliul culturii într-o perioadă dificilă, în care aşteptările sunt foarte mari.
Klaus Iohannis: Instituţiile de cultură româneşti au nevoie de cineva care cu fermitate, dar şi cu foarte multă înţelegere şi cu simţul a ce trebuie făcut şi ce poate fi făcut să vină să conducă acest minister.
Reporter: Pe de altă parte, şeful statului a precizat că domeniul culturii are nevoie de reformă şi decizie şi îşi doreşte ca noul ministru să schimbe lucrurile în sensul în care vor artiştii, publicul şi specialiştii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 mai