Se împlinesc 32 de ani de la deschiderea oficială a navigaţiei pe Canalul Dunăre – Marea Neagră

Se împlinesc astăzi 32 de ani de la deschiderea oficială a navigaţiei pe Canalul Dunăre – Marea Neagră. Potrivit corespondentei RRA, Mona Constantinescu, ideea unei astfel de rute de navigaţie a fost lansată la sfârşitul secolului al XIX-lea, de un grup de experţi britanici, apoi reluată în 1927. Lucrările la un canal între Cernavodă şi Constanţa au început în 1949, iar la începutul anilor „50, în perioada în care regimul comunist instaurase „dictatura proletariatului”, şantierul canalului a slujit drept lagăr de exterminare pentru aşa-numiţii „duşmani de clasă”, prin  muncă epuizantă.

Comuniştii au abandonat lucrările, din cauza costurilor mari în 1953, apoi le-au reluat în 1976. Timp de opt ani, mulţi oameni şi-au pierdut viaţa lucrând pe acest şantier. În prezent, canalul permite transportul mărfurilor spre porturile din Constanţa mai rapid şi mai ieftin. Numai anul acesta, capacitatea de transport depăşeşte10 milioane de tone de marfă. Principalele destinaţii ale mărfurilor au fost România, Serbia, Ungaria şi Bulgaria.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai