Vizita la Sofia a primului ministru Dacian Cioloş

Premierul bulgar, Boiko Borisov s-a întâlnit, miercuri, la Sofia, cu primul ministru român, Dacian Cioloş. La întrevedere au participat şi miniştrii de externe român şi bulgar, a transmis agenţia BGNES. Boiko Borisov a declarat că Bulgaria şi România au demonstrat că fac faţă mai bine situaţiei decât multe din statele din Schengen, iar în legătură cu primirea celor două state în Schengen, premierul bulgar a spus că speră ca în curând să fie eliminată această nedreptate faţă de Bulgaria şi România: „Bulgaria şi România au demonstrat în practică că fac faţă în toate cazurile nu mai rău, ci chiar mai bine, decât multe state din spaţiul Schengen, a afirmat Borisov, a scris agenţia. Premierul bulgar a comentat poziţia comună pe care o au Bulgaria şi România în legătură cu tema vizelor canadiene şi a clarificat că şi Bulgaria este pentru eliminarea lor şi pentru realizarea unei înţelegeri în acest sens: „Bineînţeles că suntem în relaţii minunate şi cu SUA, şi cu Canada, dar în acelaşi timp suntem foarte hotărâţi să apărăm atât interesele poporului bulgar şi ale poporului român, astfel încât cetăţenii lor să călătorească fără vize. Pregătim o scrisoare comună, am invitat miniştri de-ai lor să vină, să le prezentăm sistemele noastre Schengen, şi al Bulgariei, şi al României. În această privinţă avem o deplină unitate de gândire. Sper ca, în sfârşit, cu toţii să ne felicităm pentru libere călătorii, şi canadieni, şi bulgari, şi români”, a afirmat Boiko Borisov. În legătură cu interconectorul de gaz cu România, premierul de la Sofia i-a mulţumit colegului Dacian Cioloş: „Aşa după cum ştiţi, ani la rând au fost diverse oprelişti, nu ştiu pentru ce, cum şi din partea cui, nu mai este important (n.r. -acum). Acum două zile am semnat la Bucureşti contractul pentru interconectorul cu România. Termenul prevede ca în două luni şi jumătate, trei luni, obiectivul să fie gata de dat în exploatare. Ne-am asumat angajamentul să monitorizăm amândoi acest proces”, a spus Borisov. Şeful executivului bulgar a afirmat că în calitate de membre ale NATO, Bulgaria şi România pot să desfăşoare exerciţii comune în Marea Neagră şi să facă în aşa fel încât militarii din cele două state să aibă exerciţii militare apropiate, tactice şi asemănătoare. „În această direcţie cred că stăm bine. Continuăm întâlnirile pe care le-am desfăşurat mai devreme cu predecesorul lui Dacian Cioloş, cu participarea colegului (n.r. sârb) Vucici”, a mai precizat premierul bulgar şi a detaliat că în august sau septembrie este posibil să se desfăşoare în Bulgaria o şedinţă comună a guvernelor ambelor state. Există multe teme europene sau ale NATO privitor la regiune, la problemele cu care ne confruntăm, dar cred că cu România prietenă avem relaţii foarte cinstite, profunde şi apropiate”, a subliniat Boiko Borisov.

www.segabg.com – 1 iunie