Românii din Ucraina solicită autonomie teritorială

Adunarea Românilor din Bucovina s-a adresat preşedintelui Petro Poroşenko cu solicitarea ca teritoriul Regiunii Cernăuţi, în care locuieşte şi minoritatea română, să primească autonomie teritorială – a declarat pentru publicaţia „Ukrainski novosti” coordonatorul consiliului adunării, Dorina Chirtoacă, după cum transmite TASS. Potrivit coordonatorului, drepturile românilor şi a altor minorităţi din Ucraina sunt încălcate permanent, iar autonomia va permite edificarea unor mecanisme de apărare.
Într-un apel către diaspora română se marchează faptul că promisiunea preşedintelui de acordare a autonomiei teritoriale tătarilor crimeeni a creat „un precedent de drept şi politic”, în cadrul căruia toate comunităţile care locuiesc compact în Ucraina pot să pretindă un statut analog. Adunarea Românilor din Bucovina a precizat că activiştii mişcării româneşti sunt urmăriţi şi nu li se permite să desfăşoare activităţi şi nici forumuri. Din această cauză, organizaţia a luat decizia să se adreseze UE şi Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, pentru atragerea atenţiei faţă de problema apărării minorităţilor naţionale din Ucraina.

(www.segabg.com – 22 iunie)