Sicriul cu trupul neînsufleţit al reginei Ana este depus la Palatul Regal din Bucureşti

AFP PHOTO / DANIEL MIHAILESCU
AFP PHOTO / DANIEL MIHAILESCU

Sicriul cu trupul neînsufleţit al reginei Ana este depus la Palatul Regal din Bucureşti – astăzi şi mâine cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu. Încă de aseară, oamenii au depus flori şi coroane de-a lungul gardului care înconjoară clădirea.

Lumănârile aduse aseară de bucureşteni încă ard în faţa Palatului Regal în memoria majestăţii sale regina Ana a României. Alături de acestea sunt buchete şi coroane de flori aduse de persoane private, dar şi de companii sau sindicate. Printre cei veniţi aseară aici, pentru a asista la aducerea sicriului reginei, am cunoscut pe cineva care a fost martorul ultimului moment similar din istoria României, în speţă înmormântarea reginei Maria din 1938. Această persoană, Viorica Peticilă, avea 4 ani la acel moment şi ne-a povestit despre admiraţia de care se bucura Casa Regală în perioada interbelică, în special regina Maria şi regele Mihai. La fel ca acum 78 de ani, porţile palatului regal se vor deschide astzi la ora 8:00 pentru toţi cei care vor să se închine la catafalcul reginei Ana a României, vizitatorii vor fi aşteptati şi îndrumaţi de personalul Casei Regale către sala tronului, acolo unde este depus trupul neânsufleţit al reginei. Recomandările făcute de Casa Regală sunt ca vizitatorii să poate haine închise la culoare, iar florile să fie depuse la poarta palatului regal în locul special amenajat. O altă recomandare este ca părinţii să nu vină cu copii sub vârsta de 7 ani şi să nu folosească aparate video sau telefoane, din respect pentru solemnitatea momentului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 august)