Imnul secuiesc şi steagul secuiesc la un pas de fi interzise

Un grup de deputaţi ai PSD, PNL, precum şi un reprezentant al minorităţii elene au depus, încă în februarie 1996, un proiect de lege, prin care au propus o modificarea Legii nr.75 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. În sensul acestor modificări „Este interzisă arborarea alături de drapelul României a drapelelor care nu reprezintă un stat recunoscut de România sau a drapelelor unor regiuni de pe teritoriul naţional, regiuni care militează pentru spargerea teritorială sau pentru încălcarea ordinii constituţionale.” O altă modificare vizează interdicţia intonării unor imnuri aparţinând unor regiuni din teritoriul naţional sau din afara acestora, care militează pentru spargerea teritorială sau pentru încălcarea ordinii constituţionale. Proiectul prevede totodată obligativitatea ca Radio Romania, Televiziunea Română precum şi toate   posturile de radio, ca la începutul şi la sfârşitul programului să difuzeze imnul naţional a României. Deputaţii mai doresc, ca în învăţământul preuniversitar să fie reintrodusă obligaţia elevilor ca înainte de începerea cursurilor să cânte imnul naţional.

Acest proiect a fost adoptat de Senat care este prima cameră, iar comisiile pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi cea de juridică de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor trebuiau să se pronunţe prin raport până la data de 23 februarie 2017. Însă acest lucru nu s-a întâmplat încă. Deputatul Márton Árpád a declarat pentru RADOR că din cauza numărului mare de proiecte de lege cu care este sesizată Comisia Juridică, încă nu s-a luat în discuţie proiectul sus-menţionat.(Székely Ervin)

RADOR – 16 martie