Festivalul BBC Proms în direct la Radio România Muzical

Cel mai important festival de muzică clasică din lume, BBC Proms, ajuns în 2017 la a 123-a ediție, începe în 14 iulie și se va desfășura în Marea Britanie până în 9 septembrie; 9 dintre concertele din cadrul acestui celebru eveniment pot fi ascultate în direct la Radio România Muzical, alte 24 concerte înregistrate urmând să fie difuzate ulterior în programele Radio România Muzical.
Primele două concerte din cadrul Festivalului BBC Proms pot fi ascultate în direct vineri, 14 iulie și sâmbătă, 15 iulie, de la ora 21.30.
Vineri, 14 iulie, pe scena de la Royal Albert Hall vor urca membrii Corului și Orchestrei Simfonice BBC, conduși de dirijorul Edward Gardner. Solist va fi un excepțional tânăr pianist, Igor Levit, în partitura Concertului nr.3 pentru pian și orchestră de Beethoven. În program se regăsește o lucrare în primă audiție, o comandă a BBC special pentru această ocazie: Dansul lui St John de Tom Coult, dar și o lucrare semnată de unul dintre cei mai apreciați compozitori contemporani, americanul John Adams, sărbătorit astfel la împlinirea a 70 ani. Concertul va fi comentat la Radio România Muzical de Andreea Chiselev.
Sâmbătă, 15 iulie, al doilea concert din cadrul Festivalul BBC Proms, transmis în direct de la Radio România Muzical, este susținut de Capela de Stat din Berlin, condusă de Daniel Barenboim. Una dintre cele mai vechi orchestre ale Europei, cu o istorie care pornește în anul 1570, Capela de Stat din Berlin este recunoscută și drept una dintre orchestrele de top ale lumii; așa cum și Daniel Barenboim este unul dintre cei mai importanți și influenți muzicieni la nivel internațional. În programul propus se regăsește Simfonia I de Edward Elgar, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori britanici, și Concertul pentru vioară și orchestră de Jean Sibelius, solistă fiind georgiana Lisa Batiashvili, o vedetă a violonisticii contemporane. Concertul va fi comentat la Radio România Muzical de Monica Isăcescu.
Lista concertelor transmise în direct din Festivalul BBC Proms până la finalul lunii august continuă astfel:
19 iulie, ora 21.30: Orchestra Simfonică BBC, dirijor Joshua Weilerstein, solistă violoncelista Alisa Weilerstein
7 august, ora 21.30: Orchestra Simfonică din Bournemouth, dirijor Kiril Karabits.
10 august, ora 21.30: Orchestra Filarmonică BBC, dirijor John Storgards. Soliști: soprana Lise Davidsen și violoncelistul Alban Gerhardt
16 august, ora 21.30: Ansamblul Les Siècles, dirijor François-Xavier Roth, solist pianistul Cédric Tiberghien
17 august, ora 20.30: Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, dirijor Charles Dutoit. Soliști: violonistul Joshua Bell și organistul Cameron Carpenter.
25 august, ora 20.30: Orchestra Teatrului Scala din Milano, dirijor Riccardo Chailly, solist violonistul Leonidas Kavakos.
29 august, ora 21.30: Orchestra Filarmonicii din Oslo, dirijor Vasily Petrenko, solist pianistul Leif Ove Andsnes.

RADOR (13 iulie 2017)