Aviz negativ din partea Guvernului pentru proiectul de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale

Guvernul a dat astăzi aviz negativ iniţiativei legislative referitoare al reglementarea statutului juridic al Casei Regale, au precizat surse guvernamentale citate de redactorul RRA Andrei Şerban. Proiectul de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale a fost depus la Parlament de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi, potrvit legii, s-a cerut şi un punct de vedere al Guvernului. Luna trecută, premierul Mihai Tudose declara că Palatul Elisabeta din Bucureşti a fost dat în folosinţă Regelui Mihai în calitate de fost şef al statului şi nu urmaşilor acestuia. Premierul a mai arătat că membrii Casei Regale pot să închirieze Palatul Elisabeta dacă doresc acest lucru şi că a discutat cu reprezentanţii RA-APPS pentru a face o ofertă în acest sens./opopescu/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 ianuarie