România şi India au semnat un memorandum de colaborare în domeniul turismului

Miniştrii turismului din România şi India au semnat, astăzi, la Bucureşti, un memorandum de colaborare bilaterală. Acordul a fost parafat în prezenţa premierului Viorica Dăncilă, şi a vicepreședintelui Republicii India, Venkaiah Naidu. Cei patru au discutat şi despre intensificarea colaborării dintre cele două state. Andrei Şerban vine acum în direct cu detalii de la întrunirea de la Palatul Victoria. Bună seara Andrei!

Reporter: Bună seara! Premierul, Viorica Dăncilă, a subliniat că în 2018 se împlinesc cinci ani de parteneriat extins între cele două ţări, prilej cu care a fost analizată posibilitatea intensificării relaţiilor bilaterale, în special în domenii cum ar fi cultura, educaţia şi turismul. Viorica Dăncilă a mai afirmat că România este interesată în a atrage investitori indieni, mai ales prin parteneriatul public privat. Şeful executivului a reamintit că România sprijină dezvoltarea colaborării dintre UE şi India şi va urmări acest obietiv atunci cand va deţine, anul viitor, preşedinţia UE.

Vicepreşedintele Indiei, Venkaiah Naidu, a arătat că ţara sa şi România dezvoltă o colaborare foarte importantă atât în domeniul economic, cât şi în cel cultural şi al combaterii terorismului. El a subliniat că India sprijină lupta pentru eradicarea terorismului peste tot unde acesta se manifestă în lume şi se bucură de faptul că şi România participă activ la această luptă. Vicepreşedintele indian a mai subliniat importanţa deschiderii în România a unor centre de medicină tradiţională indiană şi prezenţa unor medicamente tradiţionale indiene pe piaţa românească.

Realizator: Oficalul indian a mai fost primit, astăzi, de şeful statului, Klaus Iohannis, de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi de cel al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea./lazard/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 septembrie