O jurnalistă italiană i-a oferit lui Mike Pompeo o bucată de parmezan

Protestatarii l-au înfruntat marți pe Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, în privința amenințărilor Washingtonului privind aplicarea de taxe vamale asupra unor produse alimentare italiene, ca măsuri de răspuns la subvențiile acordate companiei aerospațiale europene Airbus. Pompeo se află într-o vizită de patru zile în Italia și a purtat discuții cu președintele italian Sergio Mattarella și premierul Giuseppe Conte, la scurt timp după ce a ajuns la Roma. Fermierii italieni au organizat o mică demonstrație în fața reședinței lui Mattarella, când Secretarul de Stat al SUA a ajuns pentru întrevedere. „Nu ucide mâncarea italiană”, scria pe o placardă, iar pe alta mesajul era: „Domnule Pompeo, suntem prieteni”. Când, ulterior, s-a întâlnit cu președintele Conte, o jurnalistă din cadrul unei emisiuni satirice de televiziune s-a îndreptat către domnia sa și i-a înmânat o bucată de parmezan. „Este ceva … făcut din inimă.. așa că sperăm să ne ajutați să i-o duceți domnului Trump, vă rog”, a adăugat jurnalista. Zâmbind, domnul Pompeo a primit bucata de brânză, iar președintele italian a dat dispoziție gărzilor de securitate să o înlăture pe jurnalistă. „Nu mai este binevenită aici. Vă rog să o escortați afară. Arătați respect când sunteți musafir în casa altcuiva”, a adăugat președintele Conte. Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a decis în cursul acestui an că Airbus a primit în mod ilegal subvenții guvernamentale, acordând Washingtonului undă verde pentru a impune taxe vamale punitive. SUA au întocmit o listă cu importuri din UE în valoare de 25 de miliarde de dolari, de unde vor fi selectate produse spre impozitare. Aceste bunuri fac parte dintr-o gamă variată, respectiv de la componente pentru aeronave până la vinuri, brânzeturi și bunuri de lux. Printre produsele italienești vizate se află inclusiv parmezanul și uleiul de măsline. Fermierii italieni susțin că această măsură este incorectă, deoarece Italia nu face parte din consorțiul Airbus. Impozitele propuse ar putea devasta o piață de export vitală, susțin fermierii. Asociația fermierilor italieni Coldiretti estimează că vânzările de produse alimentare către SUA însumează, anual, aproximativ 4,5 miliarde de euro. (www.reuters.com – 1 octombrie)/cstoica/ddaniela